Sari la conținut
News Alert

PASTILA DE LIMBĂ. Când scriem „proprii” și când „propriii”

Să luăm, bunăoară, adjectivul „propriu”. Pluralul acestui adjectiv e, o ştim din dicţionar, „proprii”, ca în enunţurile „Substantivele proprii se scriu cu majusculă” sau „Localităţile îşi rezolvă problemele din fonduri proprii”.

Însă când acest adjectiv la forma de masculin plural trece în faţa substantivului şi e urmat de un adjectiv posesiv, celor doi „i” de la final li se adaugă un al treilea. Iată câteva exemple, pentru edificare:

„Propriii mei fraţi au lipsit de la ceremonie.”

„Propriii tăi duşmani au recunoscut că eşti un om dintr-o bucată.”

„Bunicul s-a luat la ceartă cu propriii lui nepoţi”. (În această situaţie, „lui” poate la fel de bine să lipsească din enunţ.)

„Propriii noştri vecini au dărâmat gardul peste noapte.”

Dacă „propriu” este un caz aparte în rândul adjectivelor, în ceea ce priveşte substantivele care au trei „i”-uri la final, recolta e mult mai bogată. Bineînţeles, şi în aceste cazuri vorbim doar despre forma de plural articulat a unor substantive de genul masculin. Primul dintre aceste substantive este „copil”, al cărui plural nearticulat este „copii", urmând ca pluralul articulat să fie „copiii”. Şi-acum, exemple:

„N-are rost să te uiţi la "Solaris", nu-i un film pentru copii.” (plural nearticulat)

„Copiii de pe stradă fac gălăgie când bat mingea.” (plural articulat)

Vom avea grijă, în acelaşi timp, să nu scriem niciodată „Copii lui sunt politicoşi” sau „În autobuz se află douăzeci şi cinci de copiii”. În ambele cazuri, numărul de „i”-uri de la final e greşit.

O altă categorie de substantive de genul masculin cu trei „i”-uri la pluralul articulat e cea din care fac parte cuvintele „fiu” sau „uliu”. Atenţie, substantivul „pustiu”, cu sensul de „regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie”, nu intră în această categorie, fiindcă nu e de genul masculin, ci neutru („un pustiu-două pustiuri”). Celelalte două substantive formează pluralul la fel ca substantivul „copil”. Astfel:

„Claudia are o fiică şi doi fii” (plural nearticulat) dar „Pe fiii lui Dorin îi cheamă Liviu, Petru şi Mihai” (plural articulat).

La fel: „N-am mai ajuns la ulii fiindcă a început să plouă” (plural nearticulat), dar „Uliii sunt nişte răpitoare care atacă păsări şi mamifere mici” (plural articulat).

În fine, o altă categorie de substantive ale căror forme de plural articulat cer trei „i”-uri este cea a substantivelor care se termină în „giu” la singular masculin: barcagiu, macaragiu, geamgiu, cafegiu, ţambalagiu, surugiu, camionagiu, cazangiu, scandalagiu, palavragiu, papugiu, mahalagiu. Evident, la pluralul nearticulat toate aceste substantive vor avea două „i”-uri.

La final de „Pastilă”, un exemplu din poezia „Un zvon” a încântătorului Dan Verona, pusă pe note de şarmantul Mircea Baniciu. Aşadar:

„Iubita mea, când tocmai ne iubeam

Cu voia celor de la primărie,

Am auzit că veacul n-are geam

Şi unde sunt geamgiii nu se ştie”. (plural articulat)

Iar după două-trei strofe:

„Poate zvonu-i fără rost,

Geamuri sparte au mai fost,

Dar de nu, e bine-a şti

Ce ne facem de geamgii.” (plural nearticulat)