Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Care e varianta corectă: „A se da în stambă” sau „a se da în stampă”?

Radu Paraschivescu explică:

În emisiunea precedentă m-am ocupat de câteva expresii deformate de diverşi vorbitori neatenţi sau ignoranţi. Printre aceste expresii se numărau „a fi oale şi ulcele”, deraiat în varianta incorectă „a fi ulcele şi surcele”, precum şi „a se face luntre şi punte”, transformat anapoda în „a se face luntre şi munte”.

Am vorbit, de asemenea, despre aşa-numitul efect al telefonului fără fir care a dus la modificarea acestor expresii. Exact ca la manifestaţiile populare din urmă cu şapte decenii, când în primele rânduri se striga „Jos fasciştii”, iar în ultimele „Jos farmaciştii”.

Iată însă că acelaşi efect al telefonului fără fir se face simţit şi în cazul unor expresii care s-au fixat în limba română într-o variantă uşor diferită de cea iniţială. În ciuda acestei abateri, expresiile respective sunt considerate corecte şi folosite fără ezitare de toţi vorbitorii. Le semnalez acum doar ca să vedem împreună de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns. În acelaşi timp, vă recomand, pentru lămuriri suplimentare, lucrările profesorului universitar ieşean Stelian Dumistrăcel, un cercetător de maximă competenţă în domeniu.

Una dintre expresiile care au suferit mici modificări este „a se da în stambă”. Stamba este, după cum se ştie, „o ţesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, care se foloseşte de obicei la confecţionarea îmbrăcămintei de vară pentru femei”. „A se da în stambă” este o expresie care are sensul de „a-şi arăta (involuntar) proasta creştere sau cusururile” sau „a se face de râs”.

Atâta doar că varianta iniţială a expresiei este „a se da în stampă” (cu „p” în loc de „b”), iar sensul ei era „a se da la gazetă” sau „a se face public”. Nu de alta, dar „stampa” în italiană înseamnă „ziar” (există o foarte cunoscută publicaţie italiană care chiar aşa se cheamă, „La Stampa”), iar echivalentul în limba sârbă al sintagmei „conferinţă de presă” este „konferencija za štampu”. În plus, amatorii de emisiuni sportive aud destul de des expresia „a intra în silenzio stampa”, care înseamnă „a refuza dialogul cu ziariştii”.

O altă expresie care s-a abătut de la forma iniţială este „a trage targa pe uscat”. Dacă „targa” este „un pat portativ cu care se transportă răniţii şi bolnavii”, sensul expresiei „a trage targa pe uscat” este „a fi strâmtorat din punct de vedere material” sau „a o scoate greu la capăt”. Expresia-soră a trasului tărgii pe uscat are în compoziţie tot verbul „a trage” şi este „a trage mâţa de coadă”. Şi în acest caz expresia actuală reprezintă o deviere de la expresia de pornire, care era „a trage catarga pe uscat”, „catarga” fiind, după cum ne informează dicţionarul, „o corabie cu condamnaţi la muncă silnică” sau „o galeră”.

În categoria enunţurilor deformate intră şi cel despre cămila care „trece prin urechea acului”. Întâlnim acest enunţ în „Evanghelia după Luca”, în care Mântuitorul îi spune tânărului bogat cu care vorbeşte: „Mai uşor e să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

La originea acestei imagini neplauzibile şi relativ ilogice stă o greşeală care a trecut multă vreme neobservată. În realitate, nu este vorba despre o cămilă, ci despre un „cămil” sau un „camil”, adică despre o „funie groasă” sau un „odgon” îmbibat de obicei cu gudron şi folosit în marină, la pescuit sau în transporturi. Aşa stând lucrurile, enunţul corect s-ar fi cuvenit să fie „Mai uşor e să treacă un camil prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

În fine, merită să ne oprim un minut şi asupra expresiei „a-şi găsi Bacăul cu cineva”, pe care o folosim ca sinonim al expresiei „a-şi găsi naşul”, adică „a da peste cineva care te înfundă sau care îţi vine de hac”. Expresia ca atare nu are relevanţă geografică şi prin urmare nu se leagă în niciun fel de oraşul Bacău sau de împrejurimile lui.

Ea are legătură, în schimb, cu limba maghiară, în care „bakó” înseamnă „călău”, adică „o persoană însărcinată cu executarea condamnaţilor la moarte”.

Ar fi complicat şi poate chiar inutil să încercăm readucerea expresiilor folosite astăzi la varianta lor iniţială. În schimb, mi s-a părut interesant să urmărim felul în care au străbătut aceste expresii vremurile şi schimbările de care au avut parte.