Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Ce este anacolutul

Radu Paraschivescu explică:

Exprimarea în anacolut semnalează o neconcordanţă între planul logic şi planul gramatical al enunţului. Termenul „anacolut” vine, pe filieră franceză („anacoluthe"), din greaca veche şi din latină, limbi în care înseamnă „incoerenţă” sau „inconsecvenţă”.

Anacolutul e mult mai răspândit în exprimarea orală decât în scris, dar, cu puţină atenţie, îl descoperim şi în pagina tipărită - uneori pentru efecte literare (de pildă, autenticitatea unui dialog), alteori din nepricepere.

În ce priveşte registrul oral, multor vorbitori li se întâmplă să înceapă fraza într-un fel, pentru ca apoi, din diverse motive (întrerupere, distragere a atenţiei, exprimare neglijentă), să nu poată reface legătura sintactică dintre începutul şi continuarea frazei.

Una dintre cele mai simple forme de anacolut este cea din fraza „Cine mă caută, am plecat la piaţă”, unde se produce o încălecare a celor două planuri: cel logic şi cel gramatical. Asta înseamnă că fraza e alcătuită greşit. Şi că varianta ei corectă este: „Dacă mă caută cineva, spune-i că am plecat la piaţă”.

Un alt exemplu. Un domn invitat destul de des la emisiunile cu profil sportiv a comentat astfel transferul unui fotbalist de la o echipă românească la o vecină din Bulgaria: „Hamza cine i-a oferit mai mult acolo s-a dus”. Exprimarea, să recunoaştem, e la limita migrenei. Cu bunăvoinţă şi calm, putem reface ţesutul avariat al frazei, în aşa fel încât s-o rostim fără a avea impresia că ne-am vârât creierul într-un storcător de fructe: „Hamza s-a dus la clubul care i-a oferit mai mulţi bani".

Spuneam mai devreme că anacolutul apare şi în scris. Ei bine, în aceste situaţii, nimic nu întrece în umor involuntar comunicatele administratorilor de bloc, de cămin studenţesc sau de unitate militară.

Nu mai departe de luna trecută, am fost în vizită la nişte prieteni cărora administratorul le lăsase la avizier următorul avertisment: „Cine nu aduce cotele la apă plata se va face pauşal”. E nevoie de anumite reglaje şi aici, categoric.

Umblăm puţin la concordanţa timpurilor, ne croim drum cu maceta sintaxei şi ajungem până la urmă la varianta corectă: „Cine nu va aduce cotele la apă va plăti în sistem pauşal” (adică prin fixarea cu aproximaţie a unei sume).

Din rândul marilor producătoare de ilaritate nu poate lipsi, desigur, un anunţ deja celebru, pe care l-am văzut consemnat şi într-o publicaţie satirică (un număr din 2004 al Academiei Caţavencu), şi într-o culegere de inepţii apărută cu nişte ani în urmă. „Opera” aparţine unui administrator de cămin studenţesc exasperat de neglijenţa locatarilor şi arată după cum urmează: „Cei care nu închid geamurile de la ghenă şi se sparg din cauza lor vor plăti toţi studenţii de pe acel etaj”.

După revenirea din leşin, ne înhămăm la treabă şi, la capătul unei intense activităţi de reconstrucţie, avem plăcerea să vă oferim varianta avizată sintactic a ameninţării pe care a formulat-o administratorul: „În cazul în care geamurile de la ghenă nu vor fi închise şi se vor sparge, vor fi puşi la plată toţi studenţii de la etajul unde se va fi produs paguba”. Adică nu se va mai căuta vinovatul şi se va ispăşi în sistemul „all for one and one for all”, ca în „Cei trei muschetari”.