Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ: Ce se ascunde în spatele expresiei „Mă doare la bașcheți”

Data trecută am vorbit despre felul cum anumiţi utilizatori ai limbii române pronunţă şi uneori chiar scriu „ş" în loc de „s" în cazul unor cuvinte provenite din engleză, franceză sau latină. Era vorba, vă amintesc, de anumite cuvinte care începeau cu „st" sau „sp".

Am spus atunci că motivul acestei abateri este germanizarea pronunţiei sau a scrierii, chiar şi atunci când cuvintele în chestiune nu au etimologie germană. Apropo de limba germană, am arătat că există şi cuvinte româneşti care, provenind din limba germană, respectă atât grafic, cât şi fonetic, criteriul etimologiei. Am exemplificat săptămâna trecută cu „ştrand", căruia îi adaug acum alte cuvinte care încep cu un „ş" urmat de o consoană: „ştrudel", „şniţel" sau „şlaidăr" (un cuvânt care în Banat înseamnă „praştie", dar care, în alte regiuni, denumeşte şi „o construcţie din buşteni care împiedică plutele să se izbească de mal" - din cuvântul german „schleuder").

Dacă tot ne-am lămurit că se spune „stand de carte", nu „ştand de carte", „stat de plată", nu „ştat de plată", şi „strangulare", nu „ştrangulare", vă propun acum să descoperim împreună câteva cuvinte la care un „s" care nu se află în poziţie iniţială e transformat în mod greşit de unii vorbitori în „ş". Şi de data asta modificarea se face îndeosebi în pronunţie, dar există destule cazuri când ea se produce şi în scrierea acelor cuvinte.

Acest tip de greşeală are, la rândul ei, o explicaţie. De data asta însă, explicaţia nu mai e de resort etimologic, ci se leagă pur şi simplu de lipsa de instrucţie a vorbitorului, de nivelul precar al exprimării lui. Fireşte, nu e singura situaţie în care un vorbitor neinstruit stâlceşte cuvinte. Lucrurile stau la fel şi când auzim, din diverse guri, „potrocală" în loc de „portocală", „scluptură" în loc de „sculptură", „sectembrie" în loc de „septembrie" sau „Licănştai" în loc de „Lichtenstein". Unde mai pui că, în timpul Primului Război Mondial, generalului francez Henri Mathias Berthelot ajunsese să i se spună, pe-aici, pe la noi, „Burtălău".

Să revenim la cuvintele noastre cu „s" interior transformat în „ş". Unul dintre exemplele la îndemână este substantivul „caschetă", din care unii vorbitori au făcut „caşchetă". Din rândul lor se distinge un onorabil selecţioner al naţionalei de fotbal a României, căruia eroarea i-a devenit poreclă. Evident, cuvântul „caşchetă" nu e doar puţintel caraghios, ci în primul rând incorect. Aşa stând lucrurile, vom avea grijă să nu spunem „Dă-ţi jos CAŞCHETA de pe cap când te adresezi unui ofiţer superior". Forma corectă a enunţului este „Dă-ţi jos CASCHETA de pe cap când te adresezi unui ofiţer superior".

În aceeaşi situaţie se găseşte verbul „a deschide", pe care unii au găsit de cuviinţă să-l transforme în „a deşchide". Mai mult, în anumite regiuni ale ţării se aude o variantă şi mai îndepărtată de forma corectă, şi anume „a dăşchide". E ştiut că, îndeosebi în zona de sud a României, „e"-ul final se închide uneori în „ă" - e-adevărat, doar în pronunţie, nu şi în scriere. Exemplele cele mai cunoscute sunt prepoziţiile „de" şi „pe", pe care destui vorbitori de extracţie sudică le pronunţă „dă" şi „pă", ca în somaţia „Ia mâna dă pă mine" în loc de „Ia mâna de pe mine".

Revenind la „s"-ul transformat fără autorizaţie în „ş", să spunem că „a deşchide" şi „a dăşchide" sunt variante pe care, cel puţin deocamdată, dicţionarul le respinge. Cu alte cuvinte, vom evita abaterile din categoria „Hangiul i-a DEŞCHIS / DĂŞCHIS uşa oaspetelui sosit în toiul nopţii" şi vom spune „Hangiul i-a DESCHIS uşa oaspetelui sosit în toiul nopţii".

Ceva asemănător se întâmplă cu substantivul la plural „bascheţi", pe care-l auzim şi în formula incorectă „başcheţi". Unii dintre cei care optează pentru această variantă o fac din necunoaşterea formei corecte: Mi-am luat o pereche de BAŞCHEŢI chinezeşti ieftini", variantă incorectă, în loc de „Mi-am luat o pereche de BASCHEŢI chinezeşti ieftini", variantă corectă. Alţii, în schimb, rostesc acest cuvânt cu o intenţie argotică evidentă, ca în expresia „Mă doare la başcheţi", sinonimă cu „Nu mă interesează" sau „Nu dau două cepe degerate". Cei mai mulţi dintre vorbitorii care spun „Mă doare la başcheţi" ştiu că se spune „bascheţi", dar simt că efectul comic, chiar băşcălios, al enunţului e mai bine slujit de folosirea variantei incorecte.

Atât pentru astăzi. Vă dau întâlnire duminică, de la 19.55, la o nouă „Pastilă de limbă”, la Digi24.