PASTILA DE LIMBĂ. Ce sunt omonimele

Data actualizării: Data publicării:
parask

Ca etimologie, cuvântul „omonim" vine din greaca veche şi este compus din „homo”, care înseamnă „la fel”, şi „onimos”, care înseamnă „nume". În ceea ce priveşte definiţiile, cele mai importante sunt, la fel ca în alte cazuri, cea din dicţionar şi cea din manual. 

Dexonline oferă următoarea definiţie a omonimului: „un cuvânt care are aceeaşi formă şi aceeaşi pronunţare cu un alt cuvânt sau cu alte cuvinte, dar care diferă ca sens şi ca origine". Dexonline consideră că tot omonim este „o persoană care poartă acelaşi nume cu altcineva", adică un „tiz". În ceea ce priveşte pronunţarea identică, va fi nevoie de o precizare, dar asta ceva mai încolo.

Definiţia de manual a omonimului nu diferă spectaculos de cea din dicţionar. Astfel, potrivit manualelor de gramatică, omonimele sunt „cuvinte cu formă identică şi cu acelaşi corp fonetic, dar cu un sens total diferit". Pentru exemplificare, iată două versuri celebre: „Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă". Aţi recunoscut, desigur, decupajul din poezia „Munţii noştri" de Octavian Goga. În primul vers, „poartă" este forma de indicativ prezent la persoana a treia plural a verbului „a purta", care aici are sensul de „a avea" sau „a conţine". În cel de-al doilea vers, avem de-a face cu substantivul „poartă", adică „o deschidere amenajată într-un zid, într-un perete sau într-un gard, în care s-au prins cu balamale tăblii de fier sau de lemn pentru a permite accesul din exterior în interior sau invers".

Dacă mai ţineţi minte, când am vorbit despre sinonime şi antonime am spus că, pentru realizarea unor raporturi corecte de sinonimie şi de antonimie, cuvintele trebuie să reprezinte părţi de vorbire identice. De pildă: „vreme-timp" (sinonime substantivale) sau „a da-a lua" (antonime verbale).

În cazul omonimelor, situaţia se prezintă altfel. Unele dintre ele sunt părţi de vorbire diferite, ca în exemplul de mai devreme: „poartă" ca verb versus „poartă" ca substantiv. În aceeaşi situaţie se află enunţurile „Acest atlet sare peste opt metri la lungime" („sare" este forma de indicativ prezent la persoana a treia singular a verbului „a sări") versus „Nu mai pune atâta sare" (unde „sare" este substantiv). Alte omonime ilustrează aceeaşi parte de vorbire. Aşa stau lucrurile în cazul dubletului „Mai am un singur leu în buzunar" şi „Am văzut un leu sfâşiind o antilopă". În ambele cazuri, „leu" este substantiv comun, numai că în primul caz el reprezintă o „unitate bănească oficială a României", pe când în al doilea vorbim despre „un mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor". Aceeaşi situaţie se întâlneşte în perechea de enunţuri „M-am aşezat pe o bancă să-mi trag sufletul" şi „Mihai s-a dus la bancă pentru un credit ipotecar". Şi aici avem tot două substantive. În primul enunţ, „bancă" este „un scaun lung şi îngust pentru două sau mai multe persoane". În al doilea enunţ, „bancă" este „o instituţie financiară care are ca activitatea principală atragerea de depozite şi împrumutarea unor sume în scopul acordării de credite şi al efectuării de plasamente".

Vorbeam ceva mai devreme de o precizare şi a venit momentul să-i dau glas. După cum am văzut mai devreme, în multe cazuri omonimele se scriu absolut la fel. Aceste omonime se numesc omografe şi trebuie spus că în anumite cazuri de omografie diferă accentul.

De exemplu: „copii" (pluralul de la „copil") versus „cópii" (pluralul de la „copie"); sau „barem" (cu sensul de „măcar", „cel puţin" sau „minimum") versus „barem" (cu sensul de „normă pentru calificarea într-o competiţie"); sau „acéle" (adjectiv demonstrativ de depărtare - „acele peisaje sunt de neuitat") versus „ácele" (pluralul articulat al lui „ace" - „acele de siguranţă nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor").

Există însă şi omonime care se pronunţă la fel, dar se scriu diferit. Ele se numesc omofone, iar printre exemple întâlnim următoarele dublete: „La meci au venit zece MII de oameni" versus „MI-I drag de el de nu mai pot"; „Vreau să SAR gardul" versus „S-AR putea să întârziem"; în fine, „De ce să CAR rucsacul ăsta în spinare?" versus „Cred C-AR vrea să vină şi fratele meu la film".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri