Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Comentatorii sportivi care „redebutează”, dar nu „cadrează”

Radu Paraschivescu explică:

Până să trecem la verbele în chestiune, mă simt obligat să spun că între un comentator care greşeşte şi un crainic care calcă în străchinile limbii române cel care se bucură de circumstanţe atenuante este, evident, primul. Comentatorul se exprimă în priză directă, la cald, şi trebuie să fie atent în timp ce vorbeşte la ce i se petrece sub ochi. Crainicul îşi redactează ştirea la rece, o şlefuieşte şi are posibilitatea să revină asupra formulărilor discutabile. Prin urmare, scăpările comentatorului sunt, până la un punct, de înţeles, în timp ce erorile crainicului de ştiri sunt ceva mai greu de acceptat.

Vă invit să trecem acum la cele trei verbe despre care vorbeam şi vă propun să începem cu acel verb care, deşi e folosit cu sârguinţă, nu există. Este vorba de verbul „a redebuta", pe care poate că l-aţi întâlnit, la fel ca mine, în construcţii de tipul: „Antrenorul Marian Rada redebutează pentru a cincea oară pe banca Rapidului”. „Rusescu redebutează la Steaua după transferul la Sevilla”.

Luat ca atare, verbul „a redebuta" ascunde o contradicţie cât casa, pe care o poate depista oricine are un dram de logică şi o relaţie neconflictuală cu limba română. Verbul „a debuta" nu generează verbe compuse, cum se întâmplă, de pildă, în cazul verbului „a face", din care se formează „a reface", „a desface", „a contraface" sau „a (se) preface". A debuta înseamnă „a-şi publica prima carte” (dacă este vorba de un scriitor), „a face primii paşi într-o carieră sau într-o profesie" (medic, avocat, actor etc.). Dat fiind că verbul în discuţie se referă la lucruri pe care le faci pentru prima dată, e limpede că prefixul „re", care indică repetarea acţiunii, nu are ce să caute înaintea lui „debuta". Redebutul şi actul de-a redebuta nu sunt doar greşeli de exprimare, ci şi impasuri logice. Aşa stând lucrurile, construcţiile de mai devreme ar fi trebuit să arate astfel: „Antrenorul Marian Rada se aşază pentru a cincea oară pe banca Rapidului” și „Rusescu revine la Steaua după transferul la Sevilla”.

Cât despre celelalte două verbe-vedetă ale „Pastilei" de azi, ele există (unul, cu un oarecare efort de imaginaţie, celălalt, fără probleme), dar sunt folosite prost. Mă refer la verbele „a verticaliza" şi „a cadra".

Primul dintre ele nu figurează în DEX-ul pe suport de hârtie, pe când dexonline îl menţionează, dar fără să ofere vreo definiţie. Până şi instrumentele de referinţă au frisoane în faţa acestui termen care miroase a barbarism. Logica şi bunul-simţ al limbii ne spun că „a verticaliza" înseamnă fie a construi pe verticală, fie, dacă ne limităm la sport, a expedia un obiect în înaltul cerului, sau, în limbaj fotbalistic, „a trimite o lumânare”. Însă comentatorii, care au preluat termenul pe filieră italiană, îl folosesc pe „a verticaliza” cu sensul de „a pasa în adâncime" sau „a pasa perpendicular pe poarta adversă”. Astfel, „Gerrard verticalizează spre Sterling" ar trebui schimbat în „Gerrard îi pasează în adâncime lui Sterling”.

La rândul lui, „a cadra” există ca atare în limba română, dar comentatorii sportivi (fireşte, nu toţi) îl întrebuinţează în răspărul dicţionarului. Acesta din urmă livrează următoarea definiţie pentru „a cadra”: „a se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare, a fi în concordanţă deplină, a se afla în armonie perfectă, a se asorta, a se armoniza”.

Comentatorii care au văzut multe meciuri din campionatul Franţei au observat că, în statisticile de meci, există un parametru care se cheamă „tirs cadres”, adică „şuturi pe spaţiul porţii”.

De aici, ei au croşetat formulări de genul „Ibrahimovici face o piruetă, dar nu cadrează”, vrând de fapt să spună că „Ibrahimovici face o piruetă, dar nu trage pe spaţiul porţii”.

Sper că de-acum încolo limba română va avea parte de mai puţine faulturi. Şi vă aştept săptămâna viitoare, la o nouă „Pastilă de limbă”.