Sari la conținut

Pastila de limbă. Conjugarea, bat-o vina! De ce e greșit să spunem „Taceți din gură!”

Verbele limbii române se grupează, aşadar, în patru conjugări, în funcţie de vocala sau de vocalele cu care se termină. (Să precizăm, admiţând că ar mai fi nevoie, că niciun verb al limbii române nu se termină cu o consoană.) Conjugarea întâi cuprinde verbele terminate în „a” (a da, a mânca, a umbla, a colora, a aduna, a şifona, a apuca, a curăţa, a strâmba etc.), plus, ca excepţii, verbele „a crea” şi „a veghea”. Conjugarea a doua cuprinde marea majoritate a verbelor terminate în „ea” (a plăcea, a părea, a vedea, a tăcea, a şedea, a cădea etc.). Conjugarea a treia cuprinde verbele terminate în „e” (a ajunge, a pune, a zice, a merge, a trage, a crede, a spune, a face, a plânge, a bate etc.). În fine, conjugarea a patra cuprinde verbele terminate în „i” sau „î” (a simţi, a porni, a veni, a plesni, a sprijini, a trăi, a coborî, a urî, a vârî, a se mohorî etc.).

Evident, verbele derivate au acelaşi comportament ca verbele din care se formează. Astfel, „a recrea” şi „a procrea” se comportă la fel ca „a crea”, „a apărea”, „a dispărea”, a „reapărea” şi „a compărea” se comportă la fel ca „a părea”, „a preveni”, „a reveni”, „a interveni” şi „a contraveni” se comportă la fel ca „a veni”, „a repune”, „a dispune”, „a indispune” şi „a propune” se comportă la fel ca „a pune”, iar „a reface”, „a desface”, „a contraface” şi „a (se) preface” se comportă la fel ca „a face”.

Problemele apar cu precădere la verbele de conjugarea a doua, pe care vorbitorii neatenţi le mută, fără voia lor, în conjugarea a treia. La indicativul viitor, dar mai ales la condiţionalul prezent al acestor verbe, greşelile care se comit sunt transformarea lui „ă” median în „a” şi transformarea lui „ea” de la final în „e”. Asemenea transformări nu sunt permise, cum de altfel nu e permisă nici trecerea unui verb dintr-o conjugare în alta.

Mai precis, asta înseamnă că enunţul „Mi-ar place să beau o cafea, dar e cam târziu” este greşit. Varianta corectă este „Mi-ar plăcea să beau o cafea, dar e cam târziu”. La fel, e greşit să spunem „Profesorilor le-ar pare bine să nu mai copieze nimeni la teză”. Corect este „Profesorilor le-ar părea bine să nu mai copieze nimeni la teză”. Şi enunţul „Publicului nu i-ar displace să vadă asemenea meciuri mai des” este incorect. Varianta corectă este „Publicului nu i-ar displăcea să vadă asemenea meciuri mai des”. O greşeală s-a strecurat şi în enunţul „Dacă vrei trece la un stil de viaţă sănătos, problemele vor dispare”. Enunţul corect este „Dacă vei trece la un stil de viaţă sănătos, problemele vor dispărea”. În fine, e incorect să spunem „Cine ştie când va mai apare un actor ca Marius Manole?”. Varianta corectă este „Cine ştie când va mai apărea un actor ca Marius Manole?”.

Însă nu doar condiţionalul prezent pune probleme, ci şi viitorul simplu al modului indicativ. Există încă oameni care cred că „a vedea”, un verb evident de conjugarea a doua, poate fi scos de acolo şi plasat printre verbele de conjugarea a treia. Aşa ceva nu este cu putinţă. Prin urmare, verbul „a vede” nu există. Neexistând el, nu pot să existe nici enunţuri de genul „Turiştii vor vede multe lucruri interesante”. Corect este „Turiştii vor vedea multe lucruri interesante”. Şi oricum, vechea vorbă pe care o folosim atât de des este „Vom trăi şi vom vedea”, nicidecum „Vom trăi şi vom vede”.

Unele confuzii se leagă şi de verbele „a tace”, „a face” şi „a bate”, unde se constată mici tentative de sens contrar. Există, adică, vorbitori care tind să mute aceste verbe din conjugarea a treia în conjugarea a doua, în construcţii formulate la imperativ, la indicativ viitor sau la condiţional. Să fim bine înţeleşi şi aici. Nu se spune „Taceţi, că nu aud ce spune ghidul”, ci „Tăceţi, că nu aud ce spune ghidul”.

La fel, nu se spune „Mircea ar făcea o baie lungă în mare”, ci „Mircea ar face o baie lungă în mare”. În fine, nu se spune „Va veni dirigintele şi ne va bătea la cap”, ci „Va veni dirigintele şi ne va bate la cap”.