Sari la conținut
News Alert

PASTILA DE LIMBĂ, cu Radu Paraschivescu: Repuneți-l în circuit pe „douăsprezece”!

Numeralul „douăsprezece” poate fi trecut pe lista părților „vătămate” de vorbitori, care uită să facă acordul între substantiv și acest numeral care, atunci când însoțește substantivul, capătă valoare adjectivală. Dat la o parte cu sârguință, refuzat tot mai des în frazele noastre, „douăsprezece” pare pe punctul să abdice din postura de numeral care însoțește substantivele de genul feminin sau neutru. În locul lui se întinde ca pecinginea cuvântul „doisprezece”, un numeral a cărui arie de răspândire s-ar cuveni să fie doar masculinul.

Deschid televizorul și dau peste un domn care informează jovial: „Petrolul a acumulat doisprezece puncte”.

Îl ascult pe vecinul de scaun din metrou și aflu că și-a fixat întâlnirea cu prietena: „În doișpe minute la Unirea”.

Deschid ușa sălii unde urmează să țin un discurs și femeia de serviciu mă anunță cu un rictus amar: „Mai trebe doișpe scaune”.

De fiecare dată, îmi vine să-l corectez pe vorbitor, dar mă abțin, că nu știi ce poate să ți se întâmple. În cel mai bun caz, ești acuzat de nazism gramatical, ceea ce ar trebui, nu-i așa, să-ți inhibe viitoarele porniri de acest tip. În cel mai rău caz, poți să încasezi un pumn în față, să ajungi la Urgențe și să afli de la medicul de gardă că „e nevoie de doișpe copci”.

Repuneți-l în circuit pe „douăsprezece”, cu tot cu forma lui colocvială „douășpe”! Dați-i o șansă la viață! Nu-l abandonați!

Folosiți-l pe „doisprezece” cu substantivele de genul masculin și pe „douăsprezece” pentru cele de genul feminin sau neutru.

De exemplu: Doisprezece pitici (masculin) țopăie printre copaci. Astăzi vom discuta despre cele douăsprezece munci (feminin) ale lui Hercule. Au rămas de jucat douăsprezece meciuri (neutru).

Și încă un lucru important: nu există „ora doisprezece” sau „doișpe”, ci doar „ora douăsprezece” sau „douășpe”. E douășpe fără cinci. Avionul decolează la douăsprezece fără un sfert.

Dacă îi veți asculta pe crainicii de radio sau de televiziune, veți observa că la anunțarea orei exacte, ei spun, spre lauda lor, „a fost ora douăsprezece”.

Iar dacă aveți dubii legate de forma corectă, apelați la logică și logica nu vă va trăda: douăsprezece este un compus al lui „două”. Dacă se spune „am două penare”, evident că se va spune „am douăsprezece penare”. Raționamentul e valabil și pentru ora exactă: se spune ora douăsprezece, nu ora doisprezece, la fel cum se spune ora două, nu ora doi. Forma aceasta caraghios incorectă circulă sporadic prin Ardeal, ce-i drept, dar nu e cazul să-i dăm nas, dimpotrivă, e bine să-i dăm peste nas.

Există, e adevărat, două excepții de la regulă, instituite de o anumită lejeritate a relativizării, care ne stă în fire. Prima excepție e un nume de localitate: 2 (Doi) Mai în loc de „Două mai”. A doua e un nume de publicație: la chioșc cerem revista „22” (Douăzeci și doi), nu „Douăzeci și două”, cum ar fi normal. Asta, în condițiile în care data calendaristică este „douăzeci și două” iulie, august, decembrie...

Totul vine din convingerea românului că s-a născut poet. Țineți minte? „21-22 / Cine-a tras în doi?” Corect ar fi fost să se strige „Douășunu-douășdouă/ Cine-a tras în...”. Mai bine mă opresc. Pe săptămâna viitoare!