Sari la conținut

Pastila de limbă | Cum folosim corect anumite formule uzuale din limba latină

Nu cu mult timp în urmă, am dat peste o altă eroare. De data asta, peste o eroare de pronunţie, cauzată de anglicizarea galopantă a limbajului nostru de zi cu zi.

Să ne înţelegem, ca absolvent de engleză îmi pare bine când văd că limba pe care am studiat-o în facultate se bucură de o trecere atât de mare - nu doar în România, ci peste tot în lume.

Dar nu mă pot bucura când aud, nu mai departe de săptămâna trecută, un crainic pronunţând sintagma latină „perpetuum mobile” în varianta englezită „perpetuum mobail”.

E bine să nu încurcăm borcanele. Pronunţia corectă este „perpetuum mobile”, iar sensul acestei formule este „în continuă mişcare”.

Există şi o accepţie modernă a formulei, concretizată în substantivul „perpetuum mobile”, care defineşte „un dispozitiv fizico-chimic capabil să funcţioneze efectuând lucru mecanic sau producând energie fără să primească energie din exterior”.

O altă definiţie vede în perpetuum mobile „un dispozitiv care îşi menţine o mişcare permanentă încălcând legile de conservare acceptate”.

Fiindcă tot vorbim de locuţiuni şi de alte formule din latină, trebuie precizat că ele se preiau mecanic în limba română, fără să suporte niciun fel de modificări. Spun asta fiindcă unora dintre vorbitori anumite formule le sună straniu şi atunci se apucă să le schimbe după cum cred de cuviinţă. Procedeul nu numai că nu se recomandă, dar e greşit întru totul.

Aceste formule trebuie preluate, ca să folosesc la rândul meu un latinism, „tale quale”, adică „aşa cum sunt”, „ca atare” sau „neschimbate”. Acesta e sensul lui „tale quale”, o formulă care a dat în limba franceză locuţiunea „tel quel”, care la rândul ei a devenit numele unei reviste literare de avangardă înfiinţată în 1960 la Paris de Philippe Sollers şi Jean-Edern Hallier.

Dacă tot am ajuns aici, vă propun să enumerăm împreună alte câteva formule din latină în faţa cărora vorbitorii de română au uneori ezitări. Iată, de pildă, formula „stricto sensu”, care înseamnă „în sens restrâns” sau „propriu-zis”. Atenţie, varianta corectă este „stricto sensu” şi nicidecum „stricto senso”, aşa cum mai găsim uneori prin presa românească.

O altă expresie care nu apare întotdeauna în forma corectă este „statu-quo”. Formula desemnează „o stare sau o situaţie care continuă pe aceleaşi coordonate, în care nu au intervenit modificări”.

Un alt sens al substantivului statu-quo este „o situaţie de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele unui act juridic, ale unui tratat, ale unei convenţii etc”. Şi aici trebuie să fim atenţi, fiindcă uneori suntem tentaţi să spunem „status-quo”. Numai că „status-quo” (pronunţat englezeşte „steităs cvou") reprezintă varianta englezească a lui „statu-quo”.

Ei bine, da, în engleză se acceptă modificarea unor expresii care, chiar şi după ce intră în corpul limbii române, rămân invariabile. Sigur, toţi cei care au trecut măcar o dată prin zona rockului ştiu ce înseamnă Status Quo cu majuscule: una dintre marile trupe înfiinţate în anii 1960, de la care ne-au rămas, printre altele, „Whatever You Want”, „Rockin' All Over the World”, „The Wanderer”, „Just Supposin” sau „In the Army Now”.

Printre celelalte formule latineşti pe care le întâlnim, mai des sau mai rar, în comunicarea noastră zilnică se numără: „volens-nolens” (care înseamnă „vrând-nevrând”), „manu militari” (care înseamnă „prin forţa armelor” sau „prin forţă armată”), „ad-hoc” (care înseamnă „de circumstanţă” sau „pentru acest scop anume”), „casus belli” (care înseamnă „motiv de război” sau „pretext de război”), „pater familias” (care înseamnă „capul familiei” încă de pe vremea familiilor din Roma antică).

O formulă întâlnită din ce în ce mai des este „cum grano salis”, care în traducere cuvânt cu cuvânt înseamnă „cu un strop de sare”, dar al cărei sens real este „cu o mică doză de scepticism” sau „cu un strop de îndoială”.