Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ | „Dar, totuși!”. Noi pleonasme

Printre erorile aflate în această situaţie se numără şi anumite formulări pleonastice pe care le auzim la tot pasul.

Dexonline defineşte pleonasmul ca pe „o greşeală de exprimare constând în folosirea unor cuvinte care repetă inutil aceeaşi idee".

Într-un pleonasm, există două tipuri de eroare: fie avem două cuvinte care înseamnă acelaşi lucru, fie avem două cuvinte dintre care unul îl înglobează şi-l subînţelege pe celălalt din punctul de vedere al sensului.

Indiferent de situaţie, pleonasmul este o abatere şi, prin urmare, trebuie evitat.

Spre deosebire de cacofonie, care e urâtă, dar acceptată, pleonasmul nu e respingător, fiind în schimb incorect.

Cum am spus şi altădată, unele pleonasme sunt flagrante, ba chiar caraghioase:babă bătrână / moş bătrân, coborâţi jos, avansaţi mai în faţă, enorm de mult, hemoragie de sânge, fizionomia feţei, contrabandă ilegală, a-şi aduce aportul.

Ţinând cont de definiţia pe care am dat-o mai devreme pleonasmului, e clar că toate aceste formulări sunt greşite. (Celor care îl invocă pe Eminescu şi pe „cobori în jos, luceafăr blând" le aduc aminte că în acest caz a fost vorba de o licenţă poetică.)

La fel de greşite sunt formulările „team-managerul echipei", pentru simplul fapt că „team" înseamnă „echipă", şi „mijloacele mass-media", dat fiind că „mass-media" înseamnă „mijloace de comunicare în masă".

Să trecem acum la aşa-numitele pleonasme tolerate, adică la unele enunţuri care se aud frecvent şi pe care vorbitorii pur şi simplu nu le mai percep ca pe nişte erori. Sigur, prin comparaţie cu dezacordul gramatical, abaterile de acest tip devin pasabile. Însă o ureche exersată, ca să nu zic pedantă, le înregistrează şi le trece la capitolul greşeli.

Primul dintre aceste pleonasme tolerate (şi pe care vă propun să nu le mai tolerăm) este „dar totuşi". Indiferent dacă aceste două cuvinte stau unul lângă altul în frază sau sunt despărţite de şase, şapte sau opt cuvinte, prezenţa lor în acelaşi enunţ este o eroare. Cu alte cuvinte, putem spune „Am jucat bine, dar am pierdut" sau „Am jucat bine, totuşi am pierdut", însă e incorect să spunem „Am jucat bine, dar totuşi am pierdut".

Un alt pleonasm trecut prea uşor cu vederea este formula „planuri de viitor", pe care o auzim adeseori în dialogurile dintre diverşi reporteri şi interlocutorii lor din lumea teatrului, a filmului, a literaturii, a sportului sau a televiziunii. Planurile sunt o proiecţie a ceea ce ai de gând să faci, ceea ce înseamnă că ele nu pot viza decât viitorul. Aşadar, reporterul poate să întrebe „Ce planuri aveţi pentru a doua jumătate a anului?". În schimb, dacă întreabă „Ce planuri de viitor aveţi?", el comite un pleonasm. Adică o eroare.

Din aceeaşi categorie face parte şi formula „urmează apoi". Dacă un film sau un meci îi urmează altuia, e de la sine înţeles că el nu va avea loc concomitent sau înainte, ci „apoi". Prin urmare, enunţul „După filmul "Băieţi buni" urmează filmul "Gladiatorul"" este incorect, adică pleonastic. Variantele corecte sunt „După filmul "Băieţi buni" vă invităm să urmăriţi filmul "Gladiatorul"", „După filmul "Băieţi buni" postul nostru va difuza filmul "Gladiatorul"" sau „Filmul "Băieţi buni" va fi urmat de filmul "Gladiatorul"”.

Un pleonasm de acord fin (pe care nu-l mai observă aproape nimeni) se furişează în enunţurile de tipul „Mai am încă trei kilometri de mers". Repet, aici nu mai avem de-a face cu o abatere gravă, ci cu o - cum să-i spun? - greşeluţă. În acest enunţ, „mai" îl presupune pe „încă" sau, dacă vreţi, „încă" îl subînţelege pe „mai". În concluzie, e preferabil ca aceste două cuvinte să nu fie folosite împreună. Indiferent pe care dintre ele îl vom alege, rezultatul va fi corect: „Mai am trei kilometri de mers" sau „Am încă trei kilometri de mers".