Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Diferența dintre „a apropia” și a „apropria”

Prima dintre aceste perechi nu produce doar derută, ci şi un dezechilibru enorm. Vorbim aici de perechea compusă din verbele „a apropia” şi „a apropria”, în care primul verb s-a lăţit aproape complet şi pe locul celui de-al doilea. Sunt oameni care cred că „a apropria" nici măcar nu există, iar apariţia lui într-un text nu poate fi decât rodul unei greşeli de tipar. Şi totuşi, avem de-a face cu două verbe care înseamnă lucruri diferite.

Nu trebuie să dăm fuga la dicţionar ca să aflăm ce înseamnă „a (se) apropia”. Ştim deja: a se deplasa în spaţiu sau în timp micşorând distanţa care te desparte de ceva sau de cineva.

La figurat, „a se apropia” poate să însemne şi „a se împrieteni cu o persoană” sau „a se familiariza cu un domeniu”. În schimb, „a apropria” sau mai bine zis „a-ţi apropria” înseamnă „a-ţi însuşi ceva care nu-ţi aparţine” sau chiar „a face în aşa fel încât un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop". În prima sa accepţie, cronologic vorbind, acest verb a însemnat „a-ţi însuşi anumite lucruri pe nedrept", însă această accepţie a pierdut teren odată cu trecerea timpului.

Variantă corectă: Asasinul s-a apropiat de victimă în vârful picioarelor.

Variantă incorectă: Pe măsură ce ne apropriem de bătrâneţe, devenim mai înţelepţi.

Variantă corectă: Mi-am apropriat moştenirea fiindcă am descoperit un viciu de formă în testament.

Variantă incorectă: Bayern München şi-a apropiat victoria fiindcă a avut mai multe ocazii.

O altă pereche de cuvinte care seamănă foarte bine unul cu celălalt este cea alcătuită din cuvintele „original” şi „originar”. Primul dintre ele, „original”, înseamnă „care a fost produs pentru prima dată într-o anumită formă", dar şi „nou, inedit, autentic", ba chiar şi „ieşit din comun, neobişnuit, curios".

În schimb, „originar” se referă la origine şi înseamnă „care este de loc din...” sau „care îşi are obârşia în...”, dar mai poate însemna şi „iniţial, primitiv sau primordial”. Vom spune, prin urmare, „Am citit piesele lui Shakespeare în original” şi „Laurenţiu e originar din Bistriţa”. Şi vom avea grijă să nu spunem sub nicio formă „Mi-a plăcut interpretarea asta, a fost originară” sau „Mihaela e originală din Craiova”.

Şi perechea „oficial-oficios” mai joacă feste vorbitorilor neatenţi sau neinformaţi. E bine, de aceea, să precizăm că „oficial" ca adjectiv înseamnă „care emană de la o autoritate, de la un guvern sau de la un stat", având însă şi sensul de „solemn” sau „formal” când vorbim de un ton, o atitudine sau un comportament. Tendinţa limbii române în ultima vreme este de-a încuraja mutarea acestui cuvânt din curtea adjectivelor în cea a substantivelor, astfel încât „oficial” ajunge să înlocuiască substantivul „oficialitate”, ca în propoziţiile „Un înalt oficial al statului panamez a fost arestat alaltăieri" sau „Oficialii celor două echipe au luat masa împreună”. Când este folosit în accepţia lui iniţială, de adjectiv, „oficial" apare în construcţii din categoria „Conform variantei oficiale, deţinutul a încercat să fugă de sub escortă şi a fost împuşcat”.

Spre deosebire de „oficial”, „oficios” e un cuvânt folosit în principal ca substantiv şi se referă la publicaţii care reprezintă, susţin şi reflectă punctul de vedere al unui guvern, al unui partid sau al unei grupări, fără ca poziţia lor să aibă un caracter oficial şi fără ca între publicaţii şi autorităţi să existe raporturi oficiale.