Sari la conținut

Pastila de limbă | Evelyn Waugh este bărbat, iar Currer Bell femeie

Vă propun să ne ocupăm astăzi de câteva nume (mai bine zis, de câteva prenume) care le pun probleme unora dintre noi - fie fiindcă le scriem şi le pronunţăm greşit, fie pentru că aparţin unor femei, deşi noi credem că sunt ale unor bărbaţi sau invers.

Mărturisesc că motivul care m-a determinat să aleg această temă a fost o scăpare pe care am auzit-o în timpul unei emisiuni matinale. Într-un anunţ legat de preselecţiile pentru un program de divertisment, crainica de ştiri a indicat ca loc de întâlnire pentru candidaţi una dintre căile de acces în curtea postului public de televiziune, mai precis cea de pe strada „Emil Pangrati”.

Scăparea e pasabilă pentru un om de pe stradă, mai cu seamă dacă omul cu pricina nu e din Bucureşti. În schimb, un crainic de ştiri ar fi trebui să ştie că strada respectivă se numeşte ERMIL Pangrati, nu EMIL Pangrati. Putem vorbi despre Emil Racoviţă, Emil Gârleanu, Emil Cioran, Emil Grădinescu, Emil Loteanu sau Emil Hossu, dar numai şi numai despre ERMIL Pangrati. Greşeala e cu atât mai supărătoare cu cât Ermil Pangrati a fost o personalitate complexă: inginer, matematician, istoric al ştiinţelor, arhitect de prestigiu şi om politic, calitate în care a ocupat fotoliul de ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Titu Maiorescu. Repet şi mi-aş dori să se reţină: ERMIL Pangrati, nu Emil Pangrati.

Oarecum în prelungirea acestei greşeli, şi la mică distanţă de strada Ermil Pangrati, cei care se ocupă de fabricarea plăcuţelor stradale au comis la rândul lor o eroare.

La colţurile unei străzi din cartierul Dorobanţi a apărut scris, greşit, Emil Zola, cu prenumele scris ca în română, în loc de Émile Zola, cu „e" la finalul prenumelui şi cu accent ascuţit pe „E"-ul iniţial. Varianta corectă este Émile Zola, acesta fiind numele celebrului prozator francez din secolul al XIX – lea care s-a numărat printre fondatorii naturalismului în literatură şi de la care ne-au rămas, printre altele, romane ca „Nana”, „Germinal”, „Fecunditate”, „Munca” sau „Thérese Raquin”.

O alte categorie de prenume cu probleme o reprezintă cea a prenumelor care ne pot trimite pe piste false în ceea ce priveşte genul persoanelor în cauză. Un exemplu: „Gigi" e un prenume diminutival masculin, după cum ştie toată lumea, numai că numele Gigi Marga este al unei femei - mai precis, al unei cântăreţe de muzică uşoară la mare modă în România cu patru-cinci decenii în urmă. Şi în literatură există câteva situaţii în care cei neavizaţi pot lua o scriitoare drept scriitor şi un scriitor drept scriitoare ghidându-se strict după prenume şi neştiind nimic despre adevărata identitate şi despre opera scriitorilor în cauză.

Este cazul lui George Sand şi al lui Evelyn Waugh. Pentru cine nu ştie, George Sand este în realitate Amantine Lucile Aurore Dupin, devenită la un moment dat baroneasă de Dudevant şi consacrată ca prozatoare sub numele amintit mai devreme. Protagonistă a unor poveşti de iubire celebre cu compozitorul Frédéric Chopin şi apoi cu poetul romantic Alfred de Musset, George Sand a lăsat posterităţii romane ca Indiana, Micuţa Fadette, O iarnă în Majorca, Mauprat sau Lélia.

În privinţa lui Evelyn Waugh, destui români vor fi bănuit despre el că este femeie, dat fiind prenumele. Ei bine, nu, Evelyn Waugh este bărbat, s-a născut la Londra şi a scris cărţi de călătorii, biografii şi romane, printre care „Un pumn de ţărână, „Bomba zilei”, „Declin şi prăbuşire” sau „Întoarcere la Brideshead”.

Scriitorii, artiştii şi în general creatorii care nu vor să fie cunoscuţi după numele lor din acte recurg la pseudonime, adică la nume de împrumut, care ajung să fie mai cunoscute decât cele din certificatele de naştere. Am amintit deja despre George Sand, în spatele căreia se ascundea Amantine Lucile Aurore Dupin. Iată încă un exemplu: Currer Bell. Şi în acest caz, la fel ca la George Sand, bănuiala neavizaţilor ar merge spre o identitate masculină, spre un scriitor. De fapt, Currer Bell este pseudonimul scriitoarei Charlotte Brontë, autoarea celebrului roman Jane Eyre, care a recurs la stratagema numelui de împrumut şi a falsei identităţi pentru a putea să-şi publice romanul într-o perioadă în care prejudecăţile de sex blocau accesul femeilor la literatură, la artă şi la notorietate.