PASTILA DE LIMBĂ. Explicaţii pentru dublete provocatoare de confuzii: percepţie/precepţie, învederat/inveterat

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European

România vrea să cumpere vehicule militare din Coreea de Sud

Radu Paraschivescu explică astăzi câteva dublete provocatoare de confuzii:

Promiteam, cam cu o jumătate de an în urmă, să revin asupra anumitor cuvinte capabile să provoace derută printre vorbitorii mai puţin informaţi. La momentul respectiv, am discutat despre confuziile pe care le fac unii dintre noi între „rezervaţie" şi „rezervare", între „original" şi „originar", între „oficial" şi „oficios" sau între „a apropia" şi „a(-şi) apropria".

Astăzi îmi propun să vă prezint alte perechi de cuvinte care seamănă bine între ele şi care, tocmai din cauza asta, ne pot induce în eroare. În general, e vorba de cuvinte pe care le întâlnim în exprimarea de zi cu zi. E adevărat, unele aparţin jargonului, adică limbajului specializat pe care-l folosesc anumite categorii profesionale, şi din această cauză se pretează uşor confuziilor. Mai trebuie spus că există situaţii în care simpla inversare a două litere de la începutul unui cuvânt dă naştere altui cuvânt cu un sens mult diferit de al primului.

Un bun exemplu în acest caz este dubletul „percepţie / precepţie". „Percepţie" înseamnă, în conformitate cu ce ne spune dexonline, două lucruri: fie „un proces psihic de cunoaştere senzorială prin care obiectele şi fenomenele sunt reflectate în integralitatea lor" sau „facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare", fie - dacă vorbim de trecut - o „instituţie care încasa impozitele sau taxele oficiale", „clădirea în care îşi avea sediul această instituţie" sau „încasarea propriu-zisă a unui impozit sau a unei taxe oficiale".

În ceea ce priveşte „precepţia", ea este sinonimă cu „prolepsa" şi e definită fie drept „o evocare în avans a unui eveniment ulterior", fie drept o „figură stilistică sau retorică prin care se preîntâmpină obiecţiile posibile ale adversarului". Aşa stând lucrurile, vom spune „Mi s-a părut destul de ciudată percepţia lui Vali asupra recentelor tulburări de stradă" şi „M-am gândit să recurg la toate artificiile posibile, inclusiv la precepţie, ca să câştig procesul".

În aceeaşi logică trebuie abordat şi dubletul „perceptor" / „preceptor". Perceptorul sau agentul de percepţie este „persoana însărcinată cu strângerea impozitelor şi taxelor oficiale", pe când preceptorul este „persoana însărcinată cu educarea şi instruirea particulară a unui copil" (de obicei, de familie bună). Asta înseamnă că vom formula enunţuri de tipul „Când a sunat perceptorul, n-am răspuns. Nu mai aveam bani de taxe." Şi: „I-au adus un preceptor şcolit la Paris, doar-doar l-o învăţa franceză pe copil, dar degeaba."

Există, de bună seamă, şi alte dublete ale căror componente pot să deruteze. Printre ele se numără dubletul „învederat" / „inveterat", unde multă lume încurcă borcanele. „Învederat" este forma de participiu a verbului „a învedera", folosit în jargonul juridic cu sensul de „a clarifica, a face vizibil, a prezenta, a pune în vedere sau a face cunoscut". Prin urmare, „învederat" e totuna cu „vizibil", „clar", „evident" sau „care se poate vedea sau înţelege bine". În schimb, „inveterat" înseamnă „în care s-a înrădăcinat un anumit defect sau viciu" şi are drept sinonime cuvinte ca „înrăit", „împătimit" sau „incorigibil". Vom spune, aşadar, „Avocatul i-a învederat distinsului său coleg motivele pentru care considera că nu avea dreptate" şi „Tomiţă e un fumător inveterat. Promite de zece ani că lasă ţigara, dar pur şi simplu nu poate."

Şi fiindcă tot am ajuns la cuvinte care seamănă între ele şi încep cu „î" sau cu „i", să mai risipim o confuzie. E vorba de cea dintre verbele „a investi" şi „a învesti", o capcană în care cad, din păcate, şi destui ocupanţi ai scenei publice. „A investi" înseamnă „a face o investiţie", adică „a plasa sau a aloca o sumă de bani, un fond, un capital sau diverse mijloace materiale într-o întreprindere". În schimb, „a învesti" înseamnă „a acorda cuiva în mod oficial un drept, un titlu, o autoritate sau o atribuţie". Aşa stând lucrurile, vom formula enunţuri de genul „Patronul a promis că va investi sume importante doar după obţinerea calificării" şi „Noul preşedinte a fost învestit în cadrul unei ceremonii la care au asistat 40.000 de persoane". Substantivele care fac parte din familiile de cuvinte ale celor două verbe sunt „investiţie" pentru „a investi", respectiv „învestitură" pentru „a învesti".