Sari la conținut

Pastila de limbă | Noțiunea de sinonim, în trei definiții

Scriitorul Radu Paraschivescu și-a propus să dedice câteva minute unor noţiuni pe care simte că e nevoie să le clarifice. Este vorba despre noţiunile de sinonim, antonim, omonim şi paronim. Şi vă invită în această emisiune să aflați noțiunea de sinonim.

Radu Paraschivescu: Există în ceea ce priveşte această noţiune trei definiţii care seamănă şi care merită luate în considerare. Una este cea din dexonline, care vede în sinonime „cuvinte sau expresii care au acelaşi (sau aproape acelaşi) înţeles cu alte cuvinte sau cu alte expresii”. Acesta este sensul substantivului „sinonim” ca noţiune gramaticală. Dacă însă „sinonim” nu este substantiv, ci adjectiv, el poate fi înlocuit - nu perfect, dar acceptabil - cu „asemănător”, „identic”, „similar” sau „corespunzător”.

Asta ne duce la a doua definiţie, ceva mai veche şi aparţinându-i lui Alexandru Graur: „Când sensurile a două cuvinte sau expresii concordă în linii mari, putem spune că ele sunt sinonime”. În fine, a treia definiţie este cea din manualele de gramatică şi ea sună după cum urmează: „Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi înţeles identic sau foarte asemănător”. Unele cuvinte au un singur sinonim; de exemplu, sinonimul conjuncţiei „sau” este conjuncţia „ori”. În loc să spunem „Te duci la film sau rămâi acasă”, putem spune „Te duci la film ori rămâi acasă”. Alte cuvinte au mai multe sinonime, iar în această situaţie se formează o aşa-numită „serie sinonimică”, aşa cum stau lucrurile în seria „adevărat”-„real”-„veritabil”-„autentic”. Vă rog să nu-l adăugaţi seriei pe „genuin”, din englezescul „genuine”, fiind vorba aici doar de un barbarism fără haz.

Conform manualelor şi cursurilor de gramatică, sinonimele sunt de două feluri: totale şi parţiale. Sinonimele totale nu sunt foarte numeroase. Sinonimia se stabileşte în acest caz fie între cuvinte vechi sau regionale şi cuvinte literare, fie între termeni populari şi termeni tehnici.

Din această categorie fac parte perechile de sinonime „timp”-„vreme”, „inimă”-„cord”, „alamă”-„cupru” etc. Sinonimele parţiale sunt incomparabil mai multe decât cele totale, iar în cazul lor sinonimia se stabileşte de obicei între cuvinte mai vechi şi cuvinte mai noi. Din această categorie fac parte seriile sinonimice „bun”-„blând”-„gustos”-„preţios” etc. „cuvânt”-„vorbă”-„discurs”-„cuvântare”-„alocuţiune” etc sau „joc”-„joacă”-„zbenguială”-„zbânţuială” etc. În ceea ce priveşte sinonimia parţială, nu se poate vorbi despre o identitate a cuvintelor care compun seria sinonimică, iar asta înseamnă că se va alege doar unul dintre cuvintele din serie, în funcţie de context. Spre a exemplifica, în loc de „Sorin e un tată bun” putem spune „Sorin e un tată blând”, după cum în loc de „Am mâncat o prăjitură bună” putem spune „Am mâncat o prăjitură gustoasă”.

Una dintre sursele cele mai importante ale sinonimiei este împrumutul din alte limbi, ceea ce înseamnă că se pot forma perechi de sinonime compuse dintr-un cuvânt neaoş şi un neologism: „clar”-„limpede”, „adânc”-profund”, „moarte”-„deces”, „cerere”-solicitare”, „prăpastie”-„abis”, „îngăduinţă”-„permisiune”, „cinste”-„onestitate”, „orbire”-„cecitate” etc.

Mai trebuie spus că relaţia de sinonimie nu se stabileşte doar între cuvinte luate individual. Există sinonimie între un cuvânt şi o expresie („a fugi”-„”a o lua la sănătoasa” şi „a o lua la fugă”, sau „a observa”-„a băga de seamă”), precum şi sinonimie între două expresii („a se da de-a dura”-„a se da de-a rostogolul” sau „a i se sui la cap”-„a-şi lua nasul la purtare”).

În fine, un ultim lucru de care trebuie să ţinem cont în privinţa relaţiei de sinonimie dintre cuvintele luate individual este că aceste cuvinte trebuie să aparţină aceleiaşi părţi de vorbire. Relaţia de sinonimie se stabileşte între un verb şi un alt verb, între un adjectiv şi un alt adjectiv, între un substantiv şi un alt substantiv, între un adverb şi un alt adverb. Raportul este acelaşi pentru perechile de tipul pronume-pronume, numeral-numeral, prepoziţie-prepoziţie sau conjuncţie-conjuncţie, cu menţiunea că în aceste patru cazuri sinonimiile sunt foarte rare.

De exemplu: „a izbuti-a reuşi” (două verbe), „prietenesc-amical” (două adjective), „noroc-şansă” (două substantive), „mereu-întotdeauna” (două adverbe), „ea-dânsa” (două pronume), „întâia-prima” (două numerale ordinale), „către-spre” (două prepoziţii) şi, în fine, „sau-ori” (două conjuncţii).