PASTILA DE LIMBĂ. O listă a celor mai frecvente greșeli gramaticale

Data publicării:
PASTILA DE LIMBA 908

Unii au probleme cu pluralul substantivelor: „serviciuri" în locul variantei corecte „servicii", „cable" în loc de „cabluri" sau „succesuri" în loc de „succese". Alţii încă n-au aflat că există substantive cu plural dublu şi cu modificarea sensului. De exemplu, „complex" are formele de plural „complexe" sau „complexuri", pe când „raport" are ca formă de plural atât „raporturi", cât şi „rapoarte".

Şi greşelile curg. Avem utilizatori ai limbii care nu ştiu care e diferenţa dintre „a colabora" şi „a corobora". Sau care n-au aflat că formele corecte de infinitiv sunt „a plăcea" şi „a apărea", nicidecum „a place" şi „a apare". Avem vorbitori care încă nu s-au lămurit când se foloseşte „decât" şi când trebuie apelat la „doar".

Avem oameni care încă se sfiesc să profite de acuzativul cu prepoziţie „pe care".

Avem domni şi doamne care spun „doisprezece minute" în loc de „douăsprezece minute", cum ar fi corect.

Avem colegi, prieteni sau vecini care accentuează greşit „cápsulă" în loc de „capsúlă", „lípie" în loc de „lipíe", „carácter” în loc de „caractér” sau „prevédere" în loc de „prevedére".

Avem cetăţeni pentru care până şi desinenţele verbale par uneori un versant greu de urcat. O doamnă din politică a stabilit recent, pe o reţea de socializare, că „florile înfrumuseţesc casa", în loc de „florile înfrumuseţează casa", iar un fost fotbalist de clasă a fost de părere că „Ianis Hagi trebuie să joace meci de meci, doar aşa acumulă experienţă", în loc de „Ianis Hagi trebuie să joace meci de meci, doar aşa acumulează experienţă".

Vocale care se dublează. „A”

O altă zonă în care se comit greşeli e zona vocalelor care se dublează. De aceea, vă propun să vorbim despre câteva cazuri în care anumite vocale au acest regim fie în interiorul cuvântului, fie la sfârşitul lui.

Ba chiar şi la început, dar asta în foarte puţine situaţii, printre care cuvântul „aalenian" (un termen ştiinţific care denumeşte primul palier al jurasicului mediu sau ultimul palier al jurasicului inferior).

Şi dacă tot am început cu „a", să spunem că un alt cuvânt în care această vocală se dublează este substantivul „canaaniţi" (la singular „canaanit"), care-i denumeşte pe locuitorii din străvechime ai Canaanului, un teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane.

Şi poate că e bine să aflăm şi de existenţa substantivului „caatinga", denumirea unei păduri tropicale din estul Podişului Braziliei şi din Venezuela, caracterizată prin arbuşti şi arbori mici, în apropierea cărora se află pajişti cu mărăcinişuri.

Sau de „saadizi", substantiv care denumeşte, conform dexonline, „o dinastie de şerifi care au domnit în Maroc în perioada 1548-1659. Atenţie, dexonline preferă forma cu apostrof între primul şi al doilea „a", dar cuvântul se poate scrie şi fără apostrof.

Fireşte, o categorie aparte o reprezintă cuvintele compuse, fie ele substantive, adjective sau adverbe, în care prefixul se termină cu un „a", iar cuvântul de bază începe tot cu un „a", aşa cum se poate observa în următoarele exemple:

Denumirea ştiinţifică a alcoolului solidificat este metaaldehidă."

„În discuţie, criticul nu s-a referit doar la opera în sine, ci a adus şi argumente metaartistice."

„Sorina s-a dus la farmacie ca să-şi cumpere un tampon ultraabsorbant."

„Au intrat în mall şi au făcut ochii cât cepele: nu era aglomeraţie, era supraaglomeraţie."

„L-au înscris pe Daniel la clasa de franceză, dar şi-au dat seama după o săptămână că, faţă de nivelul celorlalţi, era megaavansat."

Bineînţeles, aceste cinci exemple aduc în discuţie cuvinte compuse, nu de sine stătătoare, cum stau lucrurile la saadizi, canaaniţi sau aalenian. În cazul lor, dublarea vocalei „a" este urmarea învecinării „a"-ului final din prefixul augmentativ (meta, ultra, supra, mega) cu „a"-ul iniţial din cuvântul de bază.

Dat fiind că subiectul dublării vocalice e prea stufos pentru a-l epuiza în spaţiul unei singure „Pastile", vă propun să-i mai alocăm două episoade. În cel de săptămâna viitoare ne vom ocupa de vocalele „e" şi „i". 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri