Sari la conținut
News Alert

PASTILA DE LIMBĂ. Pleonasme frecvent folosite

Unul dintre pleonasmele auzite frecvent la oamenii cu şcoală este sintagma „panaceu universal". Am spus „la oamenii cu şcoală" fiindcă nu oricine ştie ce-i acela „panaceu". Iar panaceul, dacă tot am ajuns la el, este „un medicament despre care se credea în trecut că vindecă orice boală". Or, dacă acest medicament miraculos te lecuieşte de absolut orice (sau aşa se spune), desigur că e inutil - şi incorect - să adaugi substantivului „panaceu" adjectivul „universal". Se poate spune „un panaceu surpriză" sau „un panaceu incredibil", dar nu şi „un panaceu universal", câtă vreme în definiţia termenului se precizează din capul locului că e bun împotriva tuturor bolilor.

Tot în categoria erorilor comise de majoritatea vorbitorilor se înscriu sintagmele „notorietate publică" şi „local public". Notorietatea şi localul nu pot fi decât publice. Prin notorietate se înţelege „însuşirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume", ceea ce implică ideea de public. Prin urmare, putem spune „notorietate meritată", dar e incorect să spunem „notorietate publică". E corect să spunem „Acest actor şi-a obţinut notorietatea în ultimii trei ani", dar e greşit să spunem „Acest actor şi-a obţinut notorietatea publică în ultimii trei ani".

Ceva asemănător se petrece cu sintagma „local public", care e şi ea pleonastică, deci incorectă. Prin „local" se înţelege „o clădire sau un grup de încăperi de utilitate publică" sau „o sală special amenajată în care publicului i se serveşte mâncare sau băutură". (Fireşte, printre sinonimele substantivului „local" în a doua lui accepţie se numără „restaurant", „birt" şi „bodegă".) Adjectivul „public" apare în ambele definiţii ale localului, ceea ce înseamnă că „local public" este o formulare incorectă, prisoselnică, la care e bine să nu recurgem. Putem spune „un local aglomerat", „un local şic" sau „un local dubios", dar sub nicio formă „un local public". Explicaţia acestui pleonasm ţine de neatenţia cu care se foloseşte uneori substantivul „local" în locul substantivului „loc". E adevărat, un loc poate fi public sau privat. O piaţă este un loc public, pe când un apartament este un loc privat. Cât despre „local", el este prin definiţie deschis oricui, ceea ce înseamnă, repet, că nu e corect să spunem „local public".

Tot un pleonasm peste care trecem mai lejer decât ar fi cazul este „talisman norocos" sau „amuletă norocoasă", la mare preţ în rândurile comentatorilor sportivi. Cine deschide dicţionarul află că un talisman sau o amuletă este „un mic obiect despre care se crede că aduce noroc". Trecând peste faptul că am întâlnit oameni care confundă amuleta cu muleta (bucata de stofă roşie folosită la coride pentru aţâţarea taurilor), trebuie spus că un talisman nu poate fi, conform definiţiei, decât norocos. Nu există talisman cu ghinion sau amuletă cu ghinion. Prin urmare, e corect să spunem „Portarul naţionalei are un talisman dăruit de o prietenă" şi incorect să spunem „Portarul naţionalei are un talisman norocos dăruit de o prietenă".

La rândul lui, „ortografiere corectă" e un pleonasm peste care dăm chiar şi în exprimarea unor profesori de română şi a unor autori de manuale, ceea ce e cât se poate de neplăcut. „Ortografiere" este „acţiunea de a ortografia", adică de „a scrie după regulile ortografice", în timp ce ortografia este „totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabileşte scrierea corectă a cuvintelor", precum şi „aplicarea practică a acestor reguli". Concluzia e la mintea cocoşului: ortografierea nu poate fi decât corectă. Ortografiere incorectă nu există. Există, în schimb, scriere incorectă sau scriere cu greşeli, dar asta e deja altceva.