Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Pleonasmul „dăinuie permanent” în „mijloacele mass-media”

Au trecut mai bine de trei ani de când, „Dincolo de nisipuri”, „Îngerul (i-)a strigat” lui Fănuş Neagu, dar poanta a rămas până „Târziu, când zăpezile sunt albastre”, ca s-o guste „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, plus cel din „Cantonul părăsit”.

Conform dexonline.ro, pleonasmul este „o greşeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte care repetă inutil aceeaşi idee”.

Într-un pleonasm, există două tipuri de eroare: fie avem două cuvinte care înseamnă acelaşi lucru, fie avem două cuvinte dintre care unul îl înglobează şi-l subînţelege pe celălalt din punctul de vedere al sensului.

Indiferent de situaţie, pleonasmul este o abatere şi, prin urmare, trebuie evitat. Există, desigur, şi specialişti care văd în pleonasm o eroare măruntă, însă numărul lor este nesemnificativ. Spre deosebire de cacofonie, care e urâtă, dar acceptată, pleonasmul nu e respingător, ci doar incorect. Aşa stând lucrurile, e bine să ne ferim a-l folosi. Iar ca să facem asta, se impune să enumerăm câteva dintre pleonasmele care apar frecvent - în scris, dar şi în transmitere orală.

Unele pleonasme au deja decenii de carieră în România. Să-l luăm, de pildă, pe „avansaţi mai în faţă", brevetat de taxatoarele din mijloacele de transport în comun din anii şaptezeci, aşezate în colivia din care-ţi vindeau bilete. Dacă avansezi, evident că te îndrepţi înainte - nu înapoi şi nici în lateral. Prin urmare, „avansaţi mai în faţă" este un pleonasm, iar formula corectă este fie „avansaţi”, fie „mergeţi mai în faţă”, cărora eu parcă simt nevoia să le adaug un „vă rog”.

Din aceeaşi perioadă datează şi întrebarea „Coborâţi jos?”, un nou pleonasm în care primul cuvânt îl include ca sens pe al doilea - cine coboară nu o poate face decât jos, ceea ce înseamnă că întrebarea trebuie să se rezume la „Coborâţi?” (eventual „Vă daţi jos?” - dacă nu vă temeţi de răspunsurile aluziv-deocheate).

Şi tot de atunci ni s-au transmis, de la o generaţie la alta, pleonasme de tipul „moş bătrân” / „babă bătrână” şi „enorm de mult”. E la mintea cocoşului, un moş n-are cum să fie altfel decât bătrân (prin urmare, cuvântul „bătrân” trebuie şters de lângă „moş”), la fel cum „enorm” trebuie lăsat singur fiindcă are sensul de „foarte mare, imens, colosal, uriaş”, dar şi de pe cel de „foarte mult”.

Şi cum nu putem spune „foarte mult de mult”, e limpede că „enorm” cere să nu fie stânjenit de adaosuri inutile.

Există însă şi pleonasme de tip nou, apărute în vorbirea curentă fiindcă mecanismele de apărare de care dispune limba nu mai filtrează corespunzător. Politrucii postdecembrişti s-au amorezat de formula pleonastică „dăinuie permanent”, care e un fel de „babă bătrână” a noii limbi de lemn.

Anumiţi ziarişti care au ocolit limba latină vorbesc despre „mijloacele mass-media”, care e tot un pleonasm, fiindcă mass-media înseamnă „mijloace de comunicare în masă”.

Reporterii trimişi să relateze despre capturile de droguri întrebuinţează des formula „contrabandă ilegală”, ca şi cum ar exista şi contrabandă legală.

Un fost arbitru de fotbal a evocat cândva o „hemoragie de sânge”. Un realizator de emisiuni TV cu şcoală puţină a remarcat că o invitată îşi schimbase „fizionomia feţei”.

O domnişoară de la o revistă lunară şi-a întrebat interlocutorul ce „planuri de viitor” are, de parc-ar putea să existe şi planuri de trecut.

O crainică TV a anunţat programul serii astfel: „De la ora 19.00, ştiri. Urmează după aceea filmul X” (de parcă filmul ar fi putut să urmeze şi înainte). Un comentator sportiv s-a referit la „team-managerul echipei”, uitând că team înseamnă „echipă”, şi la un jucător care - alt pleonasm - „şi-a adus aportul”.

În fine, pe hârtie sau prin viu grai, pleonasmul care apare cel mai des este „dar totuşi”, îngăduit cu excesivă indulgenţă de cei care se exprimă corect în limba română.