Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Topica și capcanele ei. Unde plasăm semiadverbele „tot”, „mai” și „cam” în propoziție

De exemplu, dacă formulăm enunţul „Lungi are iepurele urechi", comitem o eroare de topică. La fel şi dacă spunem „Un roţi şi bicicleta două are ghidon". După ce reaşezăm cuvintele în ordinea corectă, adică după ce refacem topica, obţinem enunţurile normale: „Iepurele are urechi lungi" şi „Bicicleta are două roţi şi un ghidon".

Fireşte, pot să existe abateri de la această formă. Putem spune „Lungi urechi are iepurele!", dacă vrem să le subliniem dimensiunile impresionante. Sau „Iepurele are lungi urechi", dacă aceste cuvinte fac parte dintr-un vers care trebuie să rimeze cu următorul, care se termină, să zicem, cu adjectivul „vechi". Sau „Are iepurele urechi lungi?", dacă enunţul are o intenţie interogativă.

Vă propun acum să ne ocupăm de câteva adverbe (sau semiadverbe, după cum le spun filologii de şcoală nouă) în cazul cărora există anumite nelămuriri referitoare la locul pe care pot să-l ocupe în propoziţie. Semiadverbele la care mă gândesc sunt „tot", „cam" şi „mai", dintre care ultimul prilejuieşte una dintre cele mai supărătoare (şi mai frecvente) erori de topică peste care dăm în vorbirea curentă.

Tot" ca semiadverb (a nu se confunda cu adjectivul „tot" din enunţul „Tot bănetul e al tău") poate fi plasat oriunde în propoziţie: la început, în centru sau la final. Îi stă bine în orice loc din enunţ, dar îşi schimbă sensul în funcţie de amplasament. Iată, pentru exemplificare, trei enunţuri care se deosebesc unul de celălalt doar prin poziţia semiadverbului „tot":

O să spună TOT (cu sensul de „n-o să lase nimic nespus, o să facă mărturisiri complete").

TOT o să spună (cu sensul de „până la urmă, oricât ar fi de încăpăţânat sau de reticent, tot o să-şi dea drumul la gură, tot o să vorbească").

O să TOT spună. (cu sensul de „o să vorbească şi n-o să-l mai poţi opri, o să fie greu de stăvilit").

În ceea ce priveşte semiadverbul „cam", trebuie spus că el poate fi plasat în poziţie iniţială sau mediană în cadrul enunţurilor. În poziţie finală, „cam" nu prea are ce să caute. În poziţie iniţială, el apare destul de des în enunţuri din care lipseşte verbul, cum ar fi: „Cam proastă traducerea asta" sau „Cam ciudat raţionamentul detectivului Robbins". Cât despre folosirea lui „cam" pentru calificarea unui verb, aici trebuie să evităm capcana proastei plasări. Cu alte cuvinte, nu vom spune „Cam m-aş duce acasă, se face târziu", ci „M-aş cam duce acasă, se face târziu". La fel, vom avea grijă să evităm enunţurile de tipul „John cam s-a săturat de nazurile soţiei" şi să spunem „John s-a cam săturat de nazurile soţiei".

Cum spuneam mai devreme, semiadverbul „mai" e protagonistul multor erori de plasament în propoziţie. Iar asta mai cu seamă când califică un verb. Sigur, „mai" poate sta şi la începutul enunţurilor, însă asta doar în situaţii care exprimă continuitatea („Mai aşteaptă câteva minute, poate vine tramvaiul"), adaosul („Mai am de împărţit câteva cadouri pentru cei mici") sau aproximarea („Mai încolo, pe dreapta, ai Muzeul de Etnografie şi Folclor").

Erorile apar când „mai" e folosit în apropierea unui verb fals reflexiv, la prezent, la perfect compus, la condiţional prezent sau la condiţional trecut.

Iată, pentru edificare, câteva perechi de exemple în care vom avea forma greşită şi apoi pe cea corectă:

Formă greşită: „Mai m-aş duce o dată la piesa asta, m-a încântat jocul actorilor".

Formă corectă: „M-aş mai duce o dată la piesa asta, m-a încântat jocul actorilor".

Formă greşită: „Titus mai a organizat o conferinţă de presă."

Formă corectă: „Titus a mai organizat o conferinţă de presă".

Formă greşită: „Mai te întâlneşti cu bărbosul ăla sau v-aţi despărţit?"

Formă corectă: „Te mai întâlneşti cu bărbosul ăla sau v-aţi despărţit?"

Ne cam despărţim şi noi, dar vă mai aştept şi săptămâna viitoare la „Pastila de limbă". La revedere!