Patrimoniul Timişoarei rămâne în paragină

Data publicării:
timis

Construită în 1755, pe locul primei căpitănii a Portului Timişoara, Casa cu Ancoră e una dintre miile de clădiri istorice din oraş care are nevoie urgentă de reabilitare.

„Trebuie dată jos tencuiala, trebuie făcute mulaje după ornamente. Dacă vor mai trece 10 ani, în schimb, timpul îşi va spune cuvântul. Se poate vedea la nivelul acoperişului că este destul de degradat,” explică Laura Draşcovici, arhitect al Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Clădirea a fost naţionalizată, iar cele 30 de familii care locuiesc aici spun că nu-şi permit să achite costul renovării. Situaţia e identică în alte câteva mii de clădiri istorice din Timişoara.

„Ne obligă, ne-a venit de la Jandarmerie să facem clădirea, dar nu ne ajută cu nimica. Că ne dau în rate să punem gir casa. Nimeni nu vrea să pună gir casa. Să o restaureze ei (n.r. autorităţile locale),” se plânge o doamnă.

În condiţiile în care Uniunea Europeană nu va aloca în 2016 bani pentru restaurarea imobilelor istorice locuite, primăria Timişoara cere modificarea legii care interzice edililor să aloce bani pentru astfel de lucrări.

„O formă prin care autorităţile locale pot interveni asupra faţadei şi a acoperişului, respectiv a tâmplăriei, urmând ca o parte din aceste sume, în funcţie de venituri, să fie recuperate de la proprietari în decursul următorilor ani,” spune Dan Diaconu viceprimarul Timişoarei

O altă soluţie, venită din partea arhitecţilor, e modelul vienez.

Să cedeze părţile comune. Ca în cazul mansardelor. Să se cedeze acoperişurile, podurile, să le facă suprafeţe masardabile, iar în contra valoarea acestor mansardări să se restaureze atât faţada cât şi părţile din interior comune,” adaugăLaura Draşcovici, arhitect al Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Timişoara e oraşul cu cele mai multe clădiri istorice din ţară - aproape 15.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri