Sari la conținut

Porți cu povești, salvate de voluntari

Laurențiu Pâslaru a muncit două luni la restaurarea Porții cu Nasturi, aflată la un pas de prăbuşire: „Grilajul acestei porți este un grilaj neo-baroc superb, unul dintre cele mai frumoase. Erau bresle care le făceau în acea perioadă. S-a păstrat excepțional de bine.

„Ultima vopsea ce a fost dată a fost o vopsea albă, dar se scorojise peste multe, multe straturi de vopsea. Nu se mai vedea nimic din ornamentația aceasta a porții. Geamurile de sus erau sparte... Deci era o semi-ruină”, spune Emanuel Lingurar, locatar.

Poarta a primit o altă față cu ajutorul celor 20.000 de lei de la Administrația Fondului Cultural Național și de la primăria orașului. Odată cu ea a fost salvată și povestea de la care a plecat numele de „Poarta cu nasturi”. În anii 60, aici se afla atelierul lui Hary Goldenberg, un cunoscut năsturar din Timişoara.

Camelia Mingasson, preşedintele unei asociaţii culturale, spune că „această poartă este prima care va intra într-un astfel de circuit turistic și sperăm să devină un obiectiv. De aceea am ales porți cu poveste, cu o istorie în spate. Anul viitor deja vor fi două porți.”

Co-finanțarea noastră a fost undeva la nivelul a 15.000 de lei. Nu este o sumă foarte mare, dar este o sumă importantă care credem că a fost utilizată foarte bine și ne bucurăm de ceea ce a ieșit din acest proiect”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

În total, în Timișoara există peste 500 de astfel de porți, care aşteaptă să fie salvate.