Povestea de 500 de ani a Castelului Miclăușeni

Printre comorile ascunse ale României se află şi Castelul Sturdza de la Miclăușeni, lângă Roman. De-a lungul timpului aceasta a fost casa boierească, dar a adăpostit şi oameni bolnavi sau prizonieri de război. Orânduirea socialistă i-a găsit o întrebuinţare unică: loc de petreceri. A fost la un pas să fie distrus în urma unui incendiu. După 1990, a fost renovat, iar acum este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova. 

Praful saharian sufocă România

Accident grav în București

Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 aprilie

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

La 65 de kilometri de Iaşi, în comuna Butea, se află Castelul Miclăuşeni. Cu o poveste de peste 500 de ani, clădirea a rezistat timpului şi oamenilor, care nu de puţine ori au fost la un pas să o distrugă. Personalităţile care i-au trecut pragul sunt dintre cele mai alese. Una dintre acestea este poetul Vasile Alecsandri, „vecin” pe moşia de la Mirceşti.

Începuturile castelului sunt legate de Alexandru cel Bun. În anul 1410, domnitorul i-a dăruit vornicului Miclăuş o moşie întinsă lângă Lunca Siretului. Două secole mai târziu, moştenitorii de drept ai moşiei au rămas fără urmaşi, aşa că au lăsat domeniul rudelor din familia Sturdza.

Descendent al domnitorului Mihail Sturdza, George Sturdza, a vândut câteva păduri şi a luat un împrumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român pentru a reconstrui conacul. Inspirat de călătoriile sale în Occident alege să construiască în stil neogotic. Lucrările vor începe în anul 1880, iar castelul va fi finalizat în anul 1904.

Împreună cu soţia sa, Maria Ghica, George Sturdza a transformat castelul în unul dintre cele mai vestite locuri din Moldova. Aveau o bibliotecă impresionantă şi creşteau cai de rasă pentru echitaţie. Se spune că George Sturdza învăţase şi potcovăria de dragul cailor.

Ecaterina, fiica celor doi, s-a căsătorit în 1897 cu Şerban Cantacuzino, dar a rămas văduvă foarte devreme. Rămâne alături de mama ei, Maria, care îşi va trăi ultimele clipe aici.

În timpul Primului Război Mondial, castelul a devenit spital militar. În 1944, Ecaterina este nevoită să părăsească reşedinţa. În iarna aceluiaşi an, la Miclăuşeni sunt aduşi prizonieri nemţi. În această perioada, soldaţii distrug mobilierul, iar multe cărţi valoroase sunt arse. Pentru că nu avea moştenitori, Ecaterina Cantacuzino donează moşia prin testament Episcopiei Romanului, în scopul înfiinţării unei mănăstiri de maici. După moartea sa în 1953, comuniştii îi găsesc rapid alte întrebuinţări, mai pragmatice. A fost depozit militar de explozibil, casă de odihnă pentru copii, iar din 1960 şi până în 2001, Castelul de la Miclăuşeni a fost sediul Centrului de Plasament pentru copiii cu handicap psihic sever.

În perioada comunistă, mai marii partidului organizau petreceri în mansardă. A ars aproape în totalitate la una dintre chermeze, iar ultimele mobile originale s-au făcut scrum. După 1990, castelul a avut o soartă mai bună. Aflat în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, acesta a beneficiat de lucrări de restaurare şi conservare şi a devenit un obiectiv turistic.