Sari la conținut

Proiecție inedită la TIFF. Premieră internațională, într-un sat, în aer liber

S-a râs în hohote și s-a aplaudat la prima proiecție a peliculei „Două lozuri”, în regia lui Paul Negoescu.

„Foarte comic, în primul rând. Nu mă așteptam. Demult nu am râs atât de bine”, spune un participant.

„Au fost replici amuzante și întorsături de situații”, adaugă o participantă.

Actorii mărturisesc că au avut nevoie de peste două luni pentru a intra în pielea personajelor.

„Am avut nevoie de vreo două luni să îmi las mustață. Am avut nevoie de ceva timp să îmi las și eu un fel de păr în cap și să prind un grai de provincie de București”, afirmă Dorian Boguță, actor.

„Citind nuvela „Două loturi” m-am gândit că s-ar potrivi o poveste de tipul cineva pierde un bilet și pleacă în căutarea lui”, spune Paul Negoescu, regizor.

Filmul a fost proiectat în satul Vlaha, în singurul parc din Europa cu sculpturi uriașe din fân.

„E un loc foarte primitor și foarte bun și face parte din treburile care invită lumea la film”, spune un bărbat.

„Ce îmi place? Îmi plac dealurile și îmi place combinația de cultură cu natură”, afirmă o femeie.

Pelicula este doar una dintre cele şase producţii în premieră mondială.