Sari la conținut

Renumitul scriitorul Terry Pratchett, diagnosticat cu Alzheimer, a murit la 66 de ani

 

Terry Pratchett ©FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

"Lumea a pierdut una dintre cele mai strălucitoare şi mai ascuţite minţi ale sale", a declarat Larry Finlay, managerul general al editurii Transworld Publishing, scrie bbc.com.

Terry Pratchett, devenit celebru cu romanele sale din seria "Discworld", a scris peste 70 de cărţi în cariera sa prolifică.

A fost diagnosticat cu maladia Alzheimer în 2007, dar a continuat să scrie şi a finalizat ultimul său roman în vara anului trecut.

Scriitorul britanic a murit în reşedinţa sa, înconjurat de membrii familiei sale.

Terence David John Pratchett (cunoscut fanilor ca Terry) este un scriitor de fantasy britanic care s-a născut pe 28 aprilie 1948, în Beaconsfield, Buckinghamshire. El este cunoscut cititorilor mai ales pentru seria "Discworld".

Prima operă publicată a fost povestirea "Afacerea Hades", apărută în revista şcolii când avea 13 ani, iar apoi republicată în revista Science Fantasy în 1961, fiind plătit cu 14 lire sterline. A doua operă publicată a fost "Locatarul Nopţii", care a apărut în noiembrie 1965, în revista New Worlds.

În anii 1990, Terry Pratchett a fost cel mai bine vândut scriitor din Marea Britanie, iar cărţile sale s-au vândut în peste 85 de milioane de copii şi au fost traduse în 37 de limbi străine, în toată lumea. În 1998, Pratchett a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, pentru servicii aduse literaturii. În 2009, scriitorul britanic a primit titlul de cavaler al aceluiaşi ordin.

După ce a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer, scriitorul britanic a făcut o donaţie substanţială pentru Alzheimer Research Trust şi a fost protagonistul unei emisiuni de televiziune produsă de BBC care a prezentat lupta sa de zi cu zi cu această boală necruţătoare.

Terry Pratchett şi actorul Patrick Stewart patronau organizaţia Dignity in Dying, care militează pentru schimbarea legislaţiei britanice, solicitând legalizarea sinuciderii asistate pentru adulţii suferind de o boală incurabilă în stadiu terminal.

În 2011, scriitorul britanic a primit formularele de consimţământ pentru sinucidere asistată, pe care intenţiona să o pună în practică la clinica Dignitas din Elveţia. Pratchett a mărturisit atunci că intenţiona să semneze aceste documente în cel mai scurt timp.

"Singurul lucru care mă opreşte (să semnez hârtiile, n.r.) este că am făcut acest film (cel pentru BBC, n.r.) şi trebuie să termin o nenorocită de carte", a declarat scriitorul, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri organizată în cadrul Festivalului de film documentar de la Sheffield.

Scriitorul a mărturisit atunci că a hotărât să apeleze la această metodă după ce a realizat filmul "Terry Pratchett: Choosing to Die", care arată momentul morţii milionarului Peter Smedley, ce suferea de o boală neuromotorie.  

Citiţi şi: 

Regizorul filmului pentru care Julianne Moore a primit premiul Oscar a murit