Sari la conținut
News Alert

Sanda Manu, dascălul care a modelat zeci de actori

“Fără iubire şi muncă şi respect nu se poate face nimic”, spune Sanda Manu, profesor şi regizor.

Demnă, severă, acidă, dar mai ales corectă. Sanda Manu se pregătea să devină inginer, dar visa la o carieră de actor. Soarta a avut însă alte planuri pentru ea şi i-a dat pe mână destinele a zeci de actori. Toţi i-au trecut prin suflet şi pe toţi i-a învăţat arta fermecătoare a artistului de teatru, în peste jumătate de secol de profesorat la UNATC.

„Sanda Manu a fost pentru studenţii ei un bici înmuiat cu vârful în iubire”, crede actriţa Oana Pellea.

„Asta a izbutit să provoace în noi: prospeţimea, frăgezimea lucrului nou. Neaşteptatul”, spune, la rândul ei, actriţa Dorina Lazăr.

„Nu merge cu jumătăţi se măsură, se deschide total, total ca profesor”, este de părere şi Vlad Ivanov, actor.

„Nu mint. Când e prost, e prost. Şi îi spun. Când e bine, e bine. Şi îi spun. Nu umflu nici prostia, nici binele”, afirmă Sanda Manu.

Povestea doamnei profesor începe în Bucureştiul interbelic. Fiica apreciatului actor Ion Manu, Sanda Manu a crescut într-o casă în care politeţea, bunul gust şi atenţia la frumos au fost temeiuri ale educaţiei.

„Cred că a fost cel mai important lucru din viața mea. Familia mea, educația, oamenii pe care i-am cunoscut, căminul, obiceiurile. Au fost niște părinți extrem de importanți pentru mine... Dar trebuie să mai adaug un părinte. Am avut o guvernantă austriacă. Care a venit la mine când aveam un an și care a plecat de la mine când aveam 51 de ani. Și ei trei ne-au marcat existența, m-au pregătit pentru viață”, îşi aminteşte Sanda Manu.

Tatăl Sandei Manu ar fi vrut să o ţină departe de scenă. O ducea rar la teatru şi în casă nu se prea vorbea despre actori. Totuşi, fără să-şi dea seama, i-a transmis fiicei sale pasiunea pentru detaliu, un element important în arta actorului.

„Avea un obicei ciudat, care la început m-a intimidat teribil. Mă întreba ce-am facut în ziua respectivă. „Ce ai facut azi, ce ai făcut azi?”. „Păi, am fost la școală și m-a ascultat la geografie și am venit acasă”. „- Și?”. „-Și la geografie mi-a dat 9”, să zicem. Eram tocilară”, povesteşte profesoara de teatru.

„Şi el zicea: „Cum? Dar ce s-a întâmplat?”. „- Unde să se întâmple, tata, ceva? Mă duc la şcoală, viu, ce sa fac? Viu pe acelaşi drum, ce să fac?”. Şi zice: „N-ai văzut nimic? Nu e în vreo grădină un trandafir pe care - erau pline de trandafiri grădinile din parcul lângă care locuiam – pe care-l aştepţi să înflorească de câte ori treci, aşa?”. Nu m-am gândit să mă uit la trandafiri... Mă învăţa un lucru elementar pentru un artist... detaliul! Arta se face prin detaliu, toate artele şi în special arta asta”, mărturiseşte Sanda Manu.

La 18 ani, Sanda Manu a hotărât că vrea să dea la Actorie, deşi până atunci era convinsă că va fi un inginer strălucit.

„Şi m-am dus acasă şi le-am spus părinţilor mei. Şi a fost o tragedie, era la începutul verii, examenul era toamna, tata s-a îmbolnăvit. A făcut un infarct. Dar am dat. Ştia probabil că nu am talent de actor”, mai spune ea.

Tatăl ei avea dreptate. Talent actoricesc nu avea. Sanda Manu a picat cu brio.

„Am dat examen, am căzut, trebuia să cad, eram foarte proastă. Dacă eu aş fi fost în comisie, să mă văd, să văd o fetiţă... Aş fi trântit-o, evident. A fost o tragedie, nu ştiam ce să fac, dar la teatru se înfiinţase Regia, Facultatea de Regie şi se căutau foarte mulţi candidaţi, erau 40 de locuri şi nu se ocupaseră decât 18, s-a mai dat un examen, m-au trimis la examen”, povesteşte Sanda Manu.

„Desigur că am pus şi eu o întrebare, foarte caraghioasă, poate să pară caraghioasă. Eram fata unui actor şi am întrebat: „Tata, ce-i aia Regie?”. Nu ştiam nimic. Nu ştiam nimic despre teatru”, mai mărturisteşte ea.

A intrat la Facultatea de Regie fără să ştie mare lucru, dar s-a îndrăgostit imediat de frumuseţea acestei meserii. Au urmat ani frumoşi, tumultuoşi, de studiu, creaţie şi avânt.

„Citeam toţi de rupeam pământul şi pe vremea aia nu se găsea de citit. N-aveam voie să citim, nu se găsea tot Eminescu, adică a fost epurare mare în cultură. Dar noi citeam pe nerăsuflate şi încercam, aflam câte ceva şi încercam fel de fel de lucruri”, mai spune regizoarea.

„Şi acolo am aflat ce înseamnă libertate în rigoare. Altfel, am aflat că dacă iubesc ceva, pot munci şi pot să nu dorm trei zile. Am aflat că un lucru prost făcut este ceva îngrozitor, dar tot m-a învăţat ceva, şi mai este şi mâine o zi. Pentru că e teatru. Nu e chiar viaţă”, afirmă dascălul de actorie.

După facultate, Sanda Manu a lucrat ca regizor de teatru şi televiziune, însă şi-a descoperit adevărata chemare când a început să predea studenţilor de la IATC, devenit astăzi UNATC.

„N-am vrut niciodată să fiu profesoară, dar întâmplarea a făcut că am intrat preparator la şcoală când am terminat facultatea. Şi am zis aşa, o să iau un an-doi... şi au fost 56. Mi-a plăcut foarte tare şi cred că adevărata mea vocaţie a fost să predau teatru. Unii au ajuns actori foarte mari şi majoritatea au făcut meseria asta şi au plecat înarmaţi în viaţă”, spune Sanda Manu.

Oana Pellea, Dorina Lazăr, George Mihăiţă sau Vlad Ivanov au început ca simpli studenţi emoţionaţi, în faţa doamnei profesoare.

Prima dată când a intrat cu catalogul şi l-a pus aşa pe bancă şi a zis: da, cu mine o să lucraţi patru ani. Tu eşti fata lui Pellea. Şi pentru că eşti fata lui Pellea - şi ştiu că m-a şocat că a zis Pellea şi n-a zis Amza - pentru că eşti fata lui Pellea, ţie o să-ţi fie cel mai greu. Tu o să speli pe jos în clasă, tu îmi arunci mucurile de ţigară, tu aeriseşti clasa. Da? Ca să fie clar. Ca nu cumva cineva vreodată, din colegii tăi, care şi aşa gândesc că ai intrat pe pile, sau din oamenii din institut, să mai se gândească la aşa ceva. Deci te anunţ, o să-ţi fie cel mai greu”, îşi aminteşte Oana Pellea.

Severitatea cu care îşi trata studenţii regizorul şi dascălul Sanda Manu este legendară.

„Un timp am avut şi o poreclă. „Cobra”. Zic, da' de ce, chiar aşa de rea sunt eu? „Nu, dar vă mişcaţi atât de repede de la una la alta că... Cobra face aşa!”. Şi acum foarte mulţi îmi zic cu drag Cobra”, mărturiseşte Sanda Manu.

Cobra, da. Din cauza ochelarilor şi din cauza privirii pentru că, într-adevăr, te hipnotiza. Adică când se uita odată la tine aveai senzaţia că... dar o adoram!”, mai spune Oana Pellea.

Sigur că a fost severă la clasă, dar severitatea asta unii au înţeles-o foarte aiurea, iar cei care au înţeles-o cu adevărat i-au rămas prieteni. Era o severitate constructivă”, îşi aminteşte Vlad Ivanov.

Însă dincolo de această severitate stau respectul şi iubirea pentru cei pe care i-a pregătit câte patru ani, 16 ore pe zi, patru zile pe săptămână: „Le-am spus de la început. În clipa când greşesc, vă spun. Vă spun „Cred azi aşa”. Pentru că e mult mai simplu. Viaţa fără minciună e mult mai simplă în general”.

„Eu pot să spun şi spun sus şi tare că fără Sanda Manu nu cred, nu cred că deveneam... nu deveneam actriţa care sunt azi. Sunt absolut o consecinţă a lucrului cu Sanda”, spune Oana Pellea.

„Atunci când ai respect faţă de profesorul tău şi îi preţuieşti activitatea, influenţa lui asupra ta este covârşitoare. Şi benefică”, este de părere Dorina Lazăr, actriţă.

Astăzi, tinerii studenţi la Actorie sunt pregătiţi de alţi profesori. La 82 de ani, Sandei Manu îi lipseşte forţa de a mai face drumul zilnic către facultate. Însă îşi primeşte şi acum foştii studenţi în vizită. Îi sfătuieşte, îi dojeneşte şi îi motivează ca înainte.

„Mă amuză, că m-am dus cu ea... Zice: „Hai, vino cu mine te rog, mai stăm de vorbă. Ai vrea să mergi cu mine până la piaţă?”. Zic: „Vă duc cu maşina eu”, m-am oferit. „Ce bine, uite mă duci şi cu maşina, bine!”. Şi ne-am dus în Piaţa Galaţi. Acum câteva luni, deci la vârsta de acum. Şi am intrat în piaţă împreună cu Sanda Manu, unul dintre marii profesori de teatru pe care i-a avut şcoala românească de teatru. Şi intru în piaţă să cumpărăm legume. Un lucru cât se poate de normal. Şi doamna de la legume îi spune doamnei Manu: „Zi-mi, fata mea, ce-ţi dau?”. În clipa aia am zis că mă întind pe jos de râs. Doamna Manu a izbucnit şi ea în râs. Şi doamna era foarte mirată de ce râdem. „Zi-mi, fata mea, ce-ţi dau?”. „Păi, uite, două de mărar, două de pătrunjel...””, îşi aminteşte amuzat Vlad Ivanov.

Deși este un regizor apreciat, Sanda Manu nu a căutat faima, a înţeles că vocaţia sa este cea de dascăl.

„Am impresia că eu am fost mai folositoare, hai să folosim aşa cuvintele, în profesorat. Regizori buni avem foarte mulţi şi minunaţi. Eu n-am fost un regizor prost, nu asta am vrut să spun, Doamne Fereşte! Eu am fost un regizor foarte bun şi cu succes şi un regizor de comedie, ceea ce e mai rar... Dar n-am întors lumea pe dos! Dar am deschis căi multor actori”, spune profesoara şi regizorarea Sanda Manu.

După ce a predat 56 de ani, doamna profesor Sanda Manu știe că inima ei a bătut, timp de peste jumătate de veac, numai pentru teatru si studenţii săi.