Sari la conținut
News Alert

Satul de piatră din Retezat

În Ţara Haţegului, la poalele Munţilor Retezat există un sat unde timpul parcă s-a oprit în loc, undeva în "epoca de piatră". Totul este piatră la Ohaba Sibişel: drumuri, case şi garduri. Bucăți imense de granit s-au desprins de pe creste şi au ajuns pe pământul localnicilor după ce le-au netezit apele unui pârâu. Un peisaj straniu, dar fermecător.

În satul de la poalele Retezatului, oamenii trăiesc și acum într-un peisaj arhaic și sălbatic. Hainele sunt spălate la vâltori, iar gardurile caselor sunt din bolovani imenși de granit. Valea pârâului de acum era în urmă cu 70 de milioane de ani valea în care trăiau dinozauri. Satul Ohaba Sibişel are puţin peste 100 de suflete.

Drumul spre crestele înzăpezite ale Retezatului, prin Valea Dinozaurilor, te duce în Ohaba Sibişel - un sat cu peisaj bolovănos. Când afli însă povestea câmpurilor de piatră întinse de o parte și de alta, locul devine fascinant. Sunt bucăți imense de piatră care s-au desprins din Retezat după topirea ghețarilor, iar de-a lungul mileniilor au fost rostogolite și rotunjite de apele pârâului din zonă. Toate casele sunt îngrădite cu "grohote", așa cum le spun localnicii.

Așa știm și noi, așa știu și străbunicii noștri, de sute de ani, sunt nu de zeci de ani, de sute, bunicii noștri așa le-or pomenit, grohotele astea, că așa le zic, grohote, nu le zic ziduri,” spune un localnic.

Acum peste 200 de ani, locul a început să prindă viață. Oamenii s-au stabilit aici și au construit case, au început să crească animale, iar bolovanilor de granit le-au aflat folosul.

Bucățile de piatră au fost scoase din pământ în urmă cu sute de ani. Pentru că bolovanii erau foarte grei și foarte greu de transportat, ei au fost lăsați pe marginea drumului și au devenit în timp garduri pentru gospodăriile din sat.

În momentul în care ai făcut o grădină, azi ai arat, mâine ai arat, ai tot scos, și omul o făcut gardul. Așa o fost, îi zona de așa natură, că, dacă mergeți și pe pârâul Sibișel, cât îi pârâul îi numa piatră,” povestește un localnic.

Obiceiurile rezistă la Ohaba Sibişel asemeni pietrei: pentru totdeauna. Vâltorile sunt înaintaşele maşinilor de spălat, construite pe un şuvoi de apă din lemn verde ca să țină cât mai mult. Şi acum le folosesc localnicii.

La 64 de ani, tuşa Sântioana nici nu ar ști cum să îşi spele altfel cuverturile, țesăturile sau preșurile din casă.

„Ooooo, din tinerețe, că aici le avem de mult făcute. De când ne știm noi, aici la sat așa o fost, voig. Astea se întorc singure, care-s mai groase, așa,” spune Sântioana Rădoi, localnică.

Și pentru că satul e străbătut de pârâuri dintr-o parte în alta, din peisajul arhaic nu lipsesc nici morile de apă. Acum sunt însă doar monumente de arhitectură rurală. Nimeni nu se îndură să le distrugă, mai ales că sunt moștenire de familie. Așa este și cazul morii din centrul satului, construită acum peste o sută de ani de bunicul unui localnic.

Băgam sacul, cam 50 de kilograme mergea o dată în coş. Ridicam de acolo stavila la apă ea, intra, începea să meargă şi boabele începeau să curgă pe piatră. Momentul când se învârtea ieşea aici făina,” explică Cristian Herțeg, localnic.

În sat mai trăiesc 100 de oameni, cei mai mulţi în vârstă. Sunt convinşi că pietrele le vor supravieţui şi vor duce mai departe povestea comunității.

Pe aceeași temă