Sari la conținut

Teatrul Național București, teatrul cu cele mai multe săli din lume. Ilinca Tomoroveanu: Nu sunt tehnicieni pentru atâtea săli

Arhitecţii au încercat să folosească fiecare metru pătrat al clădirii.

Romeo Belea, arhitectul Teatrului Naţional: Am constatat că sunt nenumărate spaţii care nu mai folosesc la nimic, nu mai sunt eficiente, utilizate ca lumea. De exemplu, atelierul de pictură, care era unul din cele mai performante, dacă nu cel mai performant atelier din lume dintr-un teatru: cei doi pictori stăteau undeva în fund şi acolo îşi făceau toată treaba. Şi toata hala era liberă. Atunci am convenit ca acolo să facem o sală de spectacol şi i-am dat în proiect nume de cod Sala Pictura. Pe urmă puteau să îi spună oricum, dar văd că i-a rămas aşa. E o sală complet transformabilă. Aceste gradene sunt electromagnetice. Dacă apeşi pe un buton, toate se strâng şi dispare în acel perete şi sala e goală. Sau strângi numai trei sau patru.

Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Naţional: Sala mare, Sala Studio, Pictura şi Atelier sunt permanente, Sala Mică este arondată tinerilor, iar Sala Media este dedicată altor evenimente, dar şi acolo mai sunt evenimente teatrale, acolo este Teatrul Naţional pentru copii în fiecare duminică.

Romeo Belea: Şi aşa au rezultat, a ajuns teatrul cu cele mai multe săli din lume, dar nu pentru că ăsta a fost scopul nostru. În niciun caz. A rezultat pentru că am reutilizat spaţiile. Atâta tot!

Sala Studio a fost „recuperată” de la Teatrul de Operetă.

Romeo Belea: M-am chinuit foarte mult să fac o sală transformabilă.

Ilinca Tomoroveanu: Important e că acum sala s-a refăcut cu toate cele trei funcţii ale sale: sală italiană, amfiteatru şi elisabetană.

Romeo Belea: A rămas până în ziua de azi, fără să înteleg de ce, singura sală care se transformă în aspect finit. De exemplu, aici e o sală italiană, nu îţi închipui că ea s-ar putea şi transforma. Şi fiecare din cele trei rezultă, după 21 de minute, o sală finită.

Ilinca Tomoroveanu: Pe sala italiană, pe scena normală. Lumea era poftită în foaier, unde Maestrul Finteşteanu cânta la pian şi când se întorceau era Sala Amfiteatru şi se juca Năpasta.

Numărul mare de săli este o provocare pentru conducerea teatrului.

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional: Trebuie să şi facem spectacole care să ne umple sălile. Vom avea seară de seară obligaţia să acoperim aproape 2.300 de locuri. Colectivul artistic însuma în 2005, când am venit, 100 de actori. Acum sunt 60 şi sunt puţini. Avem peste 150 de colaboratori externi, pentru că n-am putut în tot acest timp de criză, când s-au interzis angajările în instituţiile bugetare, pentru tăierea cheltuielilor, niciun actor pe contract de muncă. Şi când s-a desfiinţat cumulul salariu-pensie, au plecat 17 actori, marile vedete ale teatrului.

Ilinca Tomoroveanu: Este o mare tristeţe, pentru că un actor, atâta timp cât poate să joace, să-şi facă meseria ca lumea, nu trebuie scos la pensie. Au fost scoşi la pensie, cum sunt calculele acum, cu nu ştiu câte zile, nu ştiu câte luni, la 60 de ani. Pentru un actor este o crimă! Un actor nu iese la pensie. Moliere a murit pe scenă!

Ion Caramitru: Am trimis la Guvernul Boc o statistică realizată de UNITER cu cazurile din toată ţara. În toată ţara, cumulau pensia cu salariul 98 de persoane. O picătură intr-un ocean, o nimica toată. S-au mărit cheltuielile, dar, vezi Doamne, s-au micşorat salariile. Banii vin şi pleacă tot din acelaşi buzunar, dar asta nu s-a luat în calcul!

Dan Puric, regizor: Gândiţi-vă că comuniştii i-au arestat pe Vraca sau pe Nottara, adică un vârf, şi au zis că Hamlet să îl joace un maşinist betiv. Atunci s-a distrus teatrul.

Nu numai numărul de actori este insuficient.

Ilinca Tomoroveanu: Nu sunt tehnicieni pentru atâtea săli. Asta este o foarte mare problemă. Şi atelierele lucrează ca la fabrică. Fetele de la atelierul de broderie nu mai au buricele degetelor. Sunt pline de răni. Şi la croitorie la fel.

Ion Caramitru: Am nevoie de mulţi salariaţi. Acum am mai puţini decât în 2005. Sunt în foarte bune relaţii cu Ministerul Culturii şi premierul şi sunt convins că au înţeles necesitatea suplimentării oamenilor care lucrează în Teatrul Naţional. Înainte aveam trei săli, acum avem șapte.

Dan Puric: Ne ţinem unul pe altul. Ce îi interesează pe subspecia asta de indivizi care distrug ţara de cultură!? Ei nu ştiu că cultura e buzdugan politic!