Sari la conținut

Teatrul Nottara se mută în tot orașul

Cele mai multe spectacole ale Teatrului Nottara se vor juca, în 2016, pe scena ArCuB din strada Batiştei. Sala este mai mică decât cea din sediul de pe Bulevardul Magheru, care a fost închis pentru că funcţiona într-o clădire cu risc seismic ridicat.

Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara: Pe lângă acesta, este vorba despre Cercul Militar Naţional, unde vom avea două reprezentaţii pe lună, este vorba de sala de la Cotroceni, unde vom juca o dată pe lună spectacole pe texte româneşti.

Toate cele trei scene sunt mici şi, din această cauză, unele spectacole nu pot fi jucate acolo.

Ioana Calotă, actriţă: Facem apel la teatrele din Bucureşti să ne găzduiască cele 8 spectacole care sunt orfane de loc, de scenă, căutam bunăvoionţa teatrelor din Bucureşti. Teatrul de Comedie ne-a răspuns deja şi un spectacol va fi găzduit acolo.

Echipa teatrului speră ca această perioadă să nu se prelungească. Dar totul depinde de proprietarii spaţiilor din blocul de pe Magheru, care trebuie să fie de acord cu lucrările de consolidare. Vorbesc deja şi de o iniţiativă legislativă în acest sens.

Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara: Presupune că nu doar se evacuează clădirile cu bulină, ci că se găseşte o modalitate de a obliga sau de a convinge proprietarii să adere la consolidare. Nu e uşor deloc, sunt oameni în vârstă care nu înţeleg de ce trebuie o consolidare când mai au puţin timp de trăit şi vor trebui să părăsească acest bloc, sunt oameni care au închiriat şi au fugit, care trăiesc în străinătate.

Până la revenirea în propriul sediu, teatrul va adopta şi o nouă imagine, al cărei semn simbolic este o bulină roşie.