Teatrul Odeon a deschis stagiunea la Madrid

Data publicării:
teatru

Spectacole româneşti, cu casa închisă, la Madrid. Festivalul Internaţional de Teatru din capitala Spaniei a deschis stagiunea cu două spectacole în limba română, susţinute de actori ai Teatrului Odeon. Artiştii români fac parte, astfel, dintr-o serie selectă, alături de trupe de teatru de pe patru continente.

"Contra Democraţiei", în regia lui Alexandru Dabija şi "De vânzare", în regia Gianinei Cărbunariu sunt cele două spectacole ale Teatrului Odeon din Bucureşti care au avut onoarea să deschidă acest festival de teatru internaţional de la Madrid, sub titulatura "O privire către lume".

Canada, Argentina, Coreea de Sud, Franţa şi Marea Britanie sunt ţările care, alături de România, şi-au trimis reprezentanţi la festivalul de teatru. Piesa "De vânzare" spune povestea agriculturii româneşti şi a greutăţilor întâmpinate de fermieri, subiect pentru care regizorul Gianina Cărbunariu s-a documentat la faţa locului.

Gianina Cărbunariu, regizor: „Am făcut foarte multă documentare în sate, am vorbit cu jurnalişti, cu activişti, 3-4 luni de documentare. Aşa s-a născut spectacolul, nu am început cu un text, ci cu o întâlnire cu realitatea.”

Spectacolele s-au jucat în română, iar publicul a avut traducere simultană în cască.

Gabriel Răuță, actor: “Avem această grijă dacă toate nuanţele vor ajunge prin traducere, la publicul din ţara respectivă. Nu se poate întâmpla asta 100%, dar fiind un spectacol care a fost documentat în mai multe ţări, are şi o componentă universală.”

România a fost inclusă anul trecut printre statele prezente la Festivalul de la Madrid, la iniţiativa Institutului Cultural Român. Un reprezentant al scenei dramatice spaniole vine anual în România, pentru a selecta spectacolele bune pentru scenele iberice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri