Sari la conținut

Un cuplu de scriitori. Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu și-au sărbătorit ziua de naștere la Bookfest 

Pentru poeta și prozatoarea Ioana Nicolaie, nu este un lucru neobișnuit să-și petreacă ziua de naștere „în câmpul muncii". S-a întâmplat și săptămâna aceasta, când, pe 1 iunie, a avut program plin la Salonul de Carte Bookfest.

„Se întâmplă ca acest târg să se potrivească mereu cu ziua de 1 iunie și eu cred că e foarte frumos așa! Sunt foarte multe ateliere, foarte multe spații dedicate copiilor, lansări, eu am avut, acum două ore, lansarea CD-ului scos de casa radio „Aventurile lui Arik", pe care le-am citit chiar eu, este vocea mea acolo, și a fost foarte simpatic: au venit copii, ne-am jucat, ne-am distrat. Și acum m-ați luat de la „Campionatul poveștilor". Am vorbit despre „Alice în Țara Minunilor". E o carte pe care n-o știe toată lumea, cumva?”, a spus scriitoarea Ioana Nicolaie.

Cărțile pentru puști, atelierele de scris cu cei mici, întâlnirile cu ei pot fi, pentru un scriitor, o metodă eficientă de a prelungi propria copilărie.

„Am început să fac lucrurile acestea fără să-mi dau seama că le voi continua. Am simțit că asta este o zonă care mi se potrivește ca o mănușă, pentru că mă simt extraordinar de liberă și pot să fac în literatura pentru copii ceea ce nu se poate în literatura pentru oameni mari. De exemplu să scrii rimat și ritmat. Dar în literatura pentru copii se poate. Se poate, în general, orice. Și să scrii pentru copii înseamnă bucurie. Și da: fără o doză de copilărie, fără să-ți păstrezi intact un anume fel de a vedea lumea, nu poți să faci astfel de lucruri. Și eu cred că sunt mulți oameni care, de fapt, sunt deghizați în adulți”, a explicat scriitoarea.

Ioana Nicolaie este un autor apreciat și pentru literatura destinată adulților, și pentru cea care îi încântă pe cei mici. Totuși, sunt două lumi diferite despre care scriitoarea scrie și uneori Ioana Nicolaie simte nevoia să „evadeze” într-o carte pentru copii. 

„Cred că sunt universuri paralele, care, din când în când, dau câte-o gaură neagră, în sensul că basculez dintr-o lume în cealaltă, atlfel nu se întâlnesc. Nu pot să scriu la mai multe proiecte în același timp. Eu nu scriu ușor pentru oameni mari, mai ales poezia. Poezia este cea care îl dezbracă pe poet până la carne. E ceva extrem de dureros. Este o experiență foarte intimă și nu citesc, de asta, ușor din poeziile mele. Știți cum e cu poezia? Ca atunci când ai un mare secret, pe care nu vrei să-l spui, dar, totuși, trebuie să-l spui”, a spus Ioana Nicolaie.

Următorul roman al Ioanei Nicolaie, deși de adresează adulților, are drept eroină o copilă.

„Vocea din roman este a unei fetițe dislexice și, prin asta, considerată cu handicap. Și care ajunge, la un moment dat, într-o instituție specială. Și este foarte greu! Vreau să vă spun că este atât de încărcată emoțional! Sunt momente în care, după ce am terminat de scris, două-trei ore, nu mai pot eu. Adică mi-e rău mie, pur și simplu, de ce mi se întâmplă mie acolo, în cartea asta. Și de-asta evadez în cărțile pentru copii!”, a dezvăluit Ioana Nicolaie despre următoarea ei carte.

Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu sunt un cuplu special, din multe motive. Faptul că s-au născut în aceeași zi a anului este doar unul dintre ele. Un lucru mai puțin știut despre acest cuplu de scriitori este că uneori uită să își serbeze aniversările și, chiar mai mult de obicei pur și simplu „nu le pasă”. 

„Știți cum sunt? Noi, de obicei, avem treabă! N-avem timp de aniversări. Și ne mai aducem aminte așa, puțin, și de lucrul ăsta. Dar nu facem niciodată ceva special. S-a întânmplat așa. S-a-ntâmplat să nu ne pese. Îmi pare rău s-o spun, pentru că știu că sunt oameni care atât de mult își așteaptă zilele de naștere pentru petreceri... Noi nu le așteptăm. S-a-ntâmplat să ne potrivim și-n asta”, a explicat scriitoare.

Celălalt sărbătorit al zilei de 1 iunie se raportează cu detașare la cei 60 de ani împliniți. După o copilărie în care nu a fost conducător de găști și un timp al adolescenței în care nu era din cale-afară de popular, Mircea Cărtărescu spune că a ajuns la o vârstă care are mai multe beneficii decât prima tinerețe.

„Păi, până la urmă, trebuie să dai și-n mintea copiilor, nu? La o anumită vârstă... Ce să spun, niciodată n-am avut veleitate de șef de gașcă sau de om care face jocurile. N-am avut niciodată în viața mea nicio funcție și sunt foarte mândru de asta. Așa încât, într-un fel, am avut mai multă libertate să mă bucur de ceea ce am. Cred că este singurul lucru care contează cu adevărat: să te poți bucura de ceea ce, cu adevărat, ai”, a spus Mircea Cărtărescu.

Scriitorul a explicat că puștiul din el încă trăiește, dar a subliniat că băiatul lui de 13 ani este cel care îl „bântuie” acum. 

„Mă „bântuie" mai mult puștiul meu de-acum, care are 13 ani și care se simte binișor printre cărți, dar mai bine printre gadgeturi electronice, ca toată generația lui. În privința copilului din mine, eu cred că stă bine mersi, e în regulă, e la locul lui, e destul de cumințel, cum a fost și pe vremuri, dar există în continuare și-ăsta-i lucrul cel mai important”, a spus scriitorul.

La Bookfest 2016, cel mai recent succes al lui Mircea Cărtărescu, „Solenoid", a fost lansat într-o nouă ediție, revizuită de autor.

„Am periat această ediție care, inițial, s-a făcut în mare grabă, și care a scăpat greșeli de toate felurile, de la greșeli de literă până la greșeli mai substanțiale. Eu am corectat cam 100 de astfel de greșeli în corpul cărții. Cele mai multe insignifiante, de fapt. Doar vreo două mai importante, din punctul meu de vedere, greșeli de conținut. Aș putea spune că, în acest moment și la ediția a doua a cărții, cartea este definitivă”, a explicat Mircea Cărtărescu.

Lansări de carte, întâlniri cu cititorii, colocvii, turnee, premii. Sunt, deopotrivă, „obligații de serviciu" și bucurii în viața unui scriitor. Mircea Cărtărescu a explicat, că deși își îndeplinește responsabilitățile în această zonă cu seriozitate, viața lui este în altă parte, „cu familia, acasă”.

„Eu aș spune că trăiesc cu adevărat, exact cum spuneți, între ele. Eu am un fel de seriozitate funciară, în sensul că nu mă las până nu fac bine orice lucru pe care-l fac. Nu fac multe lucruri, dar cele pe care le fac le fac bine și vreau să iasă cum trebuie. De aceea nu am nicio obiecție dacă dau, cum mi s-a întâmplat, șapte interviuri de o oră întreagă, în aceeași zi. Și după aceea mai fac și o lansare. Dar viața mea e-n altă parte. Viața mea e cu familia, acasă, unde ne putem bucura de un petec de verdeață, de doi-trei pomișori care-s ai noștri, de multe flori și de un strat de căpșune”, a spus scriitorul.

Când un scriitor a ajuns la o anumită notorietate, se bucură de succes și apreciere, te-ai putea aștepta să lase cărțile deoparte. Să-și trăiască, pur și simplu, viața, în timpul în care scrie despre ea.

„Eu nu trăiesc în realitate ca-n cărțile mele, cred că mi-aș pierde mințile în primele zece minute. Prefer să trăiesc normal și să apreciez valori normale, pe care le apreciază orice om. Mulți m-au întrebat: ai trecut printr-o perioadă de totalitarism, după aceea ai trecut printr-o revoluție, ai trecut printr-o perioadă de capitalism sălbatic, după aceea a venit 11 septembrie, apoi iar s-au schimbat lucrurile, cum ți-au influențat toate lucrurile astea stilul și scrisul? Și întotdeauna am răspuns: în niciun fel. Scrisul meu este un domeniu al meu privat, ca și viața interioară. Este un lucru la fel de simplu ca și credința religioasă: dacă ai asemenea credință, nu te îndoiești”, a subliniat scriitorul.

Scrisul nu este un lucru simplu: fiecare volum lasă urme adânci în sufletul celui care l-a plămădit. Iar dacă reușești să lansezi o carte-eveniment, poți avea mari îndoieli în ceea ce privește următoarele tale pagini.

Întrebat cât este de dificil să se apuce de scris după o carte precum „Solenoid”, Mircea Cărtărescu a răspuns că pierde foarte mult timp în încercarea de a-și da seama ce să scrie în volumul următor.

„Ăsta-i lucrul cel mai greu pentru mine. Pierd la fel de mult timp încercând să-mi dau seama ce carte urmează să scriu ca și scrierea cărții. Până am început să scriu „Solenoid" am pierdut patru ani, întrebându-mă dacă trebuie s-o scriu sau dacă nu cumva trebuie să scriu altă carte. Înainte de a scrie „Orbitor" am pierdut cel puțin șapte ani gândindu-mă la acea carte, pe care, apoi, am scris-o în de două ori mai mult timp. Pentru mine este o hotărâre care, într-un fel, te crucifică, te consumă la maximum. Pentru că, dacă te apuci de cartea care nu trebuie, la un anumit moment, îți poți pierde 2-3 ani, 4, 5 ani din viață, pe care nu ți-i mai dă nimeni înapoi. Eu, când mă apuc să scriu o carte, știu c-o voi face”, a dezvăluit scriitorul.