Sari la conținut

Un simbol al Bucureștiului lăsat pradă nepăsării

Teatrul din Parcul Bazilescu a ajuns de la simbol al cartierului Bucureştii Noi la o ruină pericol public pentru cei care se plimbă în jurul ei.

Construit în anii 50, teatrul se află în proprietatea Ministerului Culturii. Din birourile de sticlă ale ministerului nu se aud însă rugăminţile celor ale căror prime amintiri se leagă de vechiul teatru.

Elena Alifanti îşi plimbă des nepoata în Parcul Bazilescu din sectorul 1 al Capitalei. „M-am mutat în cartier când eram în clasa întâi şi serbarea de sfârşit de an a avut loc aici. Cu actori din vremea aceea şi cântăreţi”, a spus Elena. Teatru, dans, muzică şi film. Nimic nu lipsea din programul vremii, spre bucuria locuitorilor zonei. Inaugurat în 1953, teatrul era principalul punct de atracţie din zona Bucureştii Noi, iar nume mari urcau pe scenă. „Toate teatrele din Bucureşti aveau turneele în timpul verii şi dădeau spectacole aici. Foarte civilizat. Era construit din 54, în timpul Festivalului Tineretului, împreună cu blocurile din cartier, blocurile acelea în stil rusesc”, a explicat Elena Alifanti. Femeia priveşte acum cu regret la clădirea unde şcoala din zonă îşi premia cei mai buni elevi.

Cam după 70 a fost lăsat şi după 89 chiar nu s-a mai făcut nimic. Cred că e ceva voit”, a spus Elena. În anii 50, teatrul era cel mai mare cinematograf în aer liber din Bucureşti. Putea primi până la două mii de oameni în gradene şi foişoarele acoperite.

Jumătate de secol mai târziu, perla Parcului Bazilescu s-a transformat în ruină. Bucăţi mari de ţiglă, ciment şi cărămizi desprinse din tavan stau să cadă la orice mişcare din jur. Acum câţiva ani, locul a fost marcat cu bulina roşie, semn că se încadra în clasa I de risc seismic.

Între timp, a dispărut. Nu a dispărut însă teama părinţilor care îşi duc copiii în parc. Arhitecţii au încercat să readucă teatrul la viaţă. Şerban Sturdza, preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, a gândit un proiect de reabilitare a întregului ansamblu, plan pe care l-a înaintat conducerii Teatrului Masca.

Terenul este foarte bun, foarte util de ocupat în spatele clădirii actuale, fără să distrugem nimic din clădire şi completând funcţiunile cu un teatru dotat cu tot ce trebuie, cu tun de scenă şi toate cele necesare de circa 500 de spectatori”, a spus Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bucureşti. Renovarea ar costa între 500.000 şi un milion de euro, în funcţie de starea reală a structurii de rezistenţă.

Bani pe care Teatrul Masca nu îi are. Dar Ministerul Culturii, instituţia care patronează teatrul, ar avea mai multe posibilităţi să facă rost de fonduri. Însă nimeni de acolo nu mişcă un deget. Revoltaţi că teatrul de vară e lăsat să se ruineze, sute de bucureşteni au luat atitudine şi pun presiune pe autorităţi în speranţa că vor schimba ceva. „Probabil, Ministerul Culturii, ca o structură pachidermică sau cu o birocraţie mai mare, nu poate să se ocupe şi nici nu are fonduri pentru a reface acest obiectiv”, a spus Alexandru Dumitrescu. O soluţie ar fi trecerea teatrului de la Ministerul Culturii la autorităţile locale. Însă este un proces birocratic întortocheat.

„Este nevoie de o hotărâre a consiliului, fie că este Consiliul Local al Sectorului 1, fie că este Consiliul General, prin care să se solicite Guvernului, pentru că este în administrarea Ministerului Culturii în acest moment, să dea în administrare autorităţii locale acest edificiu”, a declarat Cătălin Câmpeanu, consilier general al Capitalei. Timpul nu pare să aibă însă răbdare cu clădirea care se macină pe zi ce trece.

Au existat chiar voci care au cerut demolarea ei. „Cred că a abandona această clădire este o mare greşeală. Ea are la dispoziţie un spaţiu în faţă, care are caracter public. Este posibil să fie completate funcţiunile cu funcţiuni comerciale, aşa că un proiect acolo va fi necesar mai devreme sau mai târziu. Cu atât mai bine cu cât se face mai repede”, a spus Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bucureşti. Oamenii din cartier nu sunt deloc încântaţi de ideea abandonării unuia dintre puţinele teatre de vară rămase în oraş. Pentru ei, teatrul e simbolul cartierului Bucureştii Noi.

Reprezentând repere, anumite amintiri pentru oameni, este clar că nu numai pentru noi arhitecţii sau oamenii din oraşul mai îndepărtat de Bucureşti Noi ar însemna o pierdere, ci şi pentru locuitorii care sunt şi obişnuiţi şi sunt foarte legaţi de clădirile acestea”, a spus Tudor Elian, arhitect.

Nu ştim dacă aceste opinii contează pentru responsabilii din Ministerul Culturii. Noi am solicitat în repetate rânduri un punct de vedere oficial cu privire la Teatrul de vară Bazilescu, şi nu am primit niciun răspuns.

Pe aceeași temă