Sari la conținut

Un veac de la Primul Război Mondial. Andrei Pleșu: „Nu se poate de azi pe mâine umbla la frontiere”

Au trecut 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, unul dintre cele mai sângeroase din istorie. 100 de ani de-a lungul cărora omenirea a trecut prin tragediile Holocaustului, instaurarea dictaturilor comuniste, crimele Gulagului, nesfârşitele războaie din Orient şi atentatele teroriste tot mai numeroase.

Statisticile arată că, după anul 1990, în lume au avut loc, în medie, 30 de conflicte armate pe an. Este de ajuns să privim harta războaielor care au loc anual în lume pentru a înţelege că, în zilele noastre, Pacea a devenit un privilegiu pe care şi-l permit tot mai puţine naţiuni.

18 martie 2014 - Rusia anexează Crimeea; întreaga lume condamnă actul şi îl consideră ilegal.

„Odată ce un stat există ca atare cu graniţele definite şi recunoscute de toată lumea, inclusiv de Federaţia rusă, acest stat trebuie respectat în datele lui. Nu se poate de azi pe mâine umbla la frontiere”, spune Andrei Pleșu, rectorul Colegiului Noua Europă, într-un interviu în exclusivitate penru emisiunea Digicult.

Graniţa de Est a Uniunii Europene stă, la propriu, pe un butoi cu pulbere. Vladimir Putin a devenit inamicul public numărul unu în întreaga Europă, iar tratativele purtate cu acesta par să fie sortite, din start, eşecului.

„Există, din păcate, am observat şi-n Occident, tendinţa unei anumite înţelegeri faţă de un lider care are şi el nostalgiile lui, viziunea lui, nu trebuie provocat, trebuie mai curând tratat cordial. Tipul ăsta de fineţe psihologică nu cred că este comportamentul optim când ai de-a face cu un lider de tip sovietic, aş îndrăzni să spun”, subliniază Andrei Pleșu.

Presa internaţională nu a rămas indiferentă. Dimpotrivă. Ca urmare a crizei politice create de Federaţia Rusă, cele mai importante ziare din lume au criticat pe prima pagină atitudinea preşedintelui rus. O publicaţie din Polonia i-a transformat numele din Vladimir în Bloodymir, făcând astfel referire la vărsarea de sânge pe care o provoacă acţiunile Moscovei. Liderul Maicii Rusia a mai fost asociat cu Adolf Hitler, dar mai ales cu tiranul roşu, Stalin.

„Sigur, Stalin capătă un profil din ce în ce mai nobil în istoria unei anumite părţi a societăţii ruseşti ceea ce e îngrijorător. Nu ne putem imagina o opinie pro Hitler atât de accentuată cum există o opinie pro Stalin acolo. Iar faptul că Putin e atât de dezinhibat în invocarea acestor izvoare ale puterii politice pe care acum o deţine e caracteristic şi, eu aş spune, îngrijorător”, afirmă rectorul CEN.

Relaţiile tensionate dintre Rusia şi Ucraina au în spate o istorie veche, care a început în urmă cu 1000 de ani. În secolul al XI-lea, Rusia Kieveană, din timpul domniei lui Vladimir cel Mare, era cel mai vast stat European, iar Kiev-ul, actuala capitală a Ucrainei, era cel mai important oraş al Rusiei.

„Să nu uităm că Kievul e un centru al istoriei ruseşti şi că lumile astea au fost nişte lumi în permanentă comunicare. Nu e vorba de două state care etnic şi cultural au o tradiţie de autonomie convingătoare. Din cauza asta, lucrurile sunt dificile”, mai spune Andrei Pleșu.

În secolul al XVII-lea, o parte din teritoriul Rusiei Kievene a fost cedată Rusiei, iar 100 de ani mai târziu, restul ţării a fost integrat în Imperiul Rus. Ulterior, regimul ţarist a dus o politică de rusificare a Ucrainei. A fost suprimată folosirea limbii ucrainene în orice publicatie şi în public.

Abia după Căderea Cortinei de Fier, oficialii de la Kiev au pus tot mai mult accent pe promovarea unităţii culturale şi lingvistice. Poetul naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko, a fost fondatorul limbii şi literaturii ucrainene, iar astăzi, imaginea sa este asociată conceptului de nastere a naţiunii ucrainene.

În perioada comunismului, Ucraina a fost nevoită să se supună doctrinelor realist-socialiste impuse de regimul totalitar al lui Stalin.

Abia la jumătatea anilor '80, deschiderea şi transparenţa socială, cunoscute sub numele de GLASNOST, introduse în societatea sovietică de preşedintele Mihail Gorbaciov, au creat o punte către libertatea de exprimare, în special în rândul artiştilor: scriitori, poeţi, jurnalişti si artişti plastici.

„Eu cred că episodul Gorbaciov a fost autentic. Şi că a fost decisiv pentru istoria Europei şi a lumii. Cred că, însă, urmaşii lui, şi mai ales domnul Putin, merg pe altă linie, de restaurare, de recuperare a unui statut care nu-i lasă insensibili nici pe ruşii obişnuiţi”, consideră fostul ministru de Externe al României.

Cu toate că istoria a consemnat, pe larg, atrocităţile fostului regim stalinist, politica dusă de tiranul roşu are încă milioane de adepţi în spaţiul rus.

„Se-ntâmplă puţin ce s-a întâmplat în Iugoslavia. Iugoslavia trăieşte acum o nostalgie a Iugoslaviei a lui Tito, ca fiind omul care a unificat mai multe teritorii specifice, fiecare cu divergenţe, de limbă, de tradiţie ş.a.m.d., şi trăiesc cu ideea că ei au aparţinut cândva unei mari comunităţi, unui stat important, şi acum sunt fărâmiţaţi”, adaugă Andrei Pleșu.

În ce măsură sentimentul naţional ucrainean va depăşi bariera a sute de ani de rusificare? Ce soluţii vor găsi autorităţile internaţionale pentru rezolvarea conflictului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina?

Pe de-o parte, o atitudine mai fermă a Vestului şi, pe de altă parte, o scânteie de umanitate, care să se reaprindă undeva în spaţiul sfintei Rusii. Contez şi pe îngeri în situaţii d-astea şi pe o supraveghere şi un control de care noi nu suntem capabili”, conchide Andrei Pleșu.

Nu există reguli general valabile pentru modul în care un stat îşi poate păstra identitatea naţională. Istoria a demonstrat că nu întotdeauna dreptatea invinge. Există, însă, decizii politice care pot schimba în câteva minute soarta unei ţări.

Ucraina, aşa cum a văzut-o Taras Şevcenko în poemele sale, este alta decât cea pe care o negociază astăzi, pe o tablă de şah, marii politicieni ai lumii.