V. Rebengiuc: Actorii au avut mereu salarii mizere

Data actualizării: Data publicării:
victor rebengiuc

Majorările salariale făcute de guvern în teatre nu sunt realiste, este de părere actorul Victor Rebengiuc.  Acesta a explicat, la Digi24, că deşi este bine că s-au mărit lefurile actorilor, această majorare ar fi trebuit să se facă în mod chibzuit. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În faţa ta", pe care o puteţi viziona integral la Digi24, duminică, de la ora 13 şi 5 minute.

„Faptul că s-au mărit salariile la teatru e foarte bine, dar și aici trebuie să existe o măsură, mărești cu cât se poate, de unde ai libertatea asta de a mări de 10 ori, de 20 de ori, de 2, de 3 ori, un salariu. Nu-mi dau seama ce te face să crezi că ai sustenabilitate”, a delcarat actorul Victor Rebengiuc.

Întrebat unde au fost banii aceștia pana acum și de ce nu au fost dați până acum, actorul a răspuns: „S-a renunțat la furt. Eu sunt angajat la Teatrul Național și am un salariu în jur de 5 mii lei. Înainte de a se face această mărire, salariul unui tânăr actor, debutant era de 700 lei, era ceva cu totul mizerabil”

„100 de mii de lei pe an, cand lucrezi la colaborare”, afirmat Victor Rebengiuc că ar fi limita maximă pe care o poate câștiga un actor în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri