Vestigiile Podului lui Traian, păstrate în mod diferit. În România sunt în reabilitare în timp ce în Serbia aduc anual mii de turiști

Data publicării:
Podul-lui-Traian

Grandioasa construcţie de peste Dunăre, ridicată de Împăratul Traian, păstrează urme fragile pe malurile celor două țări. În România, ruinile amintesc prea puţin de faptul că acolo a fost odată o punte între două lumi.

Ruinele podului de pe malul românesc stau într-o cuvă plină cu apă şi mizerie. Iar în jur imaginea este dezolantă, alte gunoaie şi bălării. Pe malul sârbesc, drumul care duce către vestigiile romane este iluminat și asfaltat. Și aici piciorul podului stă într-o cuvă cu apă, dar nu există mizerie și este îngrijit”, transmite corespondentul Digi24 Manuela Rolea.

„Părăsit, are o imagine dezolantă pentru turiști, dacă ajung aici sunt dezamăgiți de ce văd, mizerie.

Podul ăsta îl ştiu de 50 de ani, deci în toată perioada asta nu s-a ocupat nimeni de el”, spun localnicii.

Autorităţile din Severin au un proiect cu fonduri europene în valoare de 52 de milioane de lei. Sunt incluse reabilitarea Muzeului Porţile de Fier, reamenajarea unui castru roman, dar şi piciorul podului. Însă banii ar putea fi pierduţi. Termenul acestei lucrări de amploare ar trebui terminată în această lună. Însă sunt şanse mici să se şi întâmple aşa.

Gabriel Ilina, manager de proiect Consiliul Județean Mehedinţi: Dintre toate obiectivele, la piciorul podului lucrările sunt cele mai întârziate. S-au făcut ceva progrese, vorbim despre impermebializarea cuvei, însă trebuie sparta acea îmbrăcăminte de beton și reabilitat efectiv. Au fost unele modificări legate de avize de Ministerul Culturii, principala problemă a fost tehnică, spargerea cuvei de beton care nu s-a realizat nici până în acest moment.

Apolodor din Damasc a ridicat podul în doi ani, iar constructorii din Severin se străduiesc să termine proiectul de 5 ani. Vestigiile romane au o însemnătate istorică aparte.

Doina Chircu, directorul Muzeului Porțile de Fier Severin: Suntem în situația nefericită de a fi trecut mii de ani și de a nu fi pus în valoare așa cum merită. Noi sperăm că în maxim 6 luni vom avea lucrările finalizate.

Dacă în România lucrurile se mişcă greu, vecinii sârbi s-au îngrijit ca ruinele romane să fie puse în valoare. Cu 50.000 de euro, bani europeni, sârbii au asfaltat drumul și au pus indicatoare și băncuţe pentru turişti.

Mihajlo Vasiljevici, reprezentantul Centrului Cultural Sârbesc: Vin, vin de când s-a pus asfaltul. Toți care trec prin Kladovo se opresc și întreabă „Unde e podul lui Traian”? Dacă veniți în anul 2016, acum s-a terminat un proiect , o să fie mai frumos, cu flori, cu scaune.

Romanii au ridicat strategic podul, pentru a cuceri Dacia. Este considerat o minune a acelor timpuri, cel mai mare pod din antichitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri