Sari la conținut

Vrajba oamenilor cu carte. Revoluție la Uniunea Scriitorilor împotriva lui Nicolae Manolescu

Mari oameni de cultură, mari ambiții: scriitorii visează premii, celebritate, bani. Sau, de ce nu, funcții. Idealiștii vor dreptate, echitate și corectitudine. Aceste cuvinte frumoase sunt vehiculate des zilele acestea, când Uniunea Scriitorilor se confruntă cu o revoltă a membrilor ei. Mai mulți scriitori, poeți și critici literari sunt nemulțumiți de modul în care președintele instituției, Nicolae Manolescu, se ocupă de interesele celor pe care-i are în grijă.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Dacă-i întrebați pe ei, vor spune că lucrurile merg prost la Uniune. Habar n-au! După cum vă spuneam, lucrurile merg bine la Uniune și n-am niciun motiv să mă laud, în această poveste. Sigur că nu merg atât de bine pe cât ar fi normal!”

PAUL CERNAT, critic literar: „Cred că este cel mai delicat și mai dificil moment al acestei instituții, de la înființarea ei”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „La Uniunea Scriitorilor nu se întâmplă nimic rău. După câțiva ani foarte grei pentru toată lumea, cum știm, din punct de vedere material, Uniunea a reușit să supraviețuiască și, în momentul de față, este stabilă financiar, (...) nu avem nicio datorie. Eu nu știu nici măcar un club de fotbal bogat, cum e FC Steaua - nici nu știu ce nume mai are acum -, care să fie într-o situație similară. Toată lumea are datorii”.

FLORIN IARU, poet: „S-a răspândit zvonul că vrem așa: să luăm banii, să tăiem pensiile scriitorilor, să fugim cu valoarea imobilă a Uniunii Scriitorilor. Sau mobilă! Sigur, niciun astfel de zvon nu este adevărat. Dar nici nu ni s-a dat dreptul să ne apărăm. Atunci am făcut acest convocator. Cum a răspuns Uniunea Scriitorilor? A trimis în filiale următorul text: spuneți-le membrilor că cine participă la această adunare este exclus”.

Ce vor, de fapt, „puciștii”?

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România : „Vor să vină să ia, să conducă Uniunea!”

FLORIN IARU, poet: „De fapt, noi nu vrem nimic, asta este partea de râs! (...) Problema e următoarea: fac parte dintr-o breaslă și țin la onoarea ei. Așa cum medicii, când este vorba de un caz de malpraxis, se strâng și vorbesc - și că iau o decizie bună sau rea, dar o iau în cunoștință de cauză -, așa și-n cazul breslei mele, trebuie să se ia o hotărâre în cunoștință de cauză”.

PAUL CERNAT, critic literar: „Nu vrea nimeni (...) să preia puterea, e-adevărat că foarte mulți nu cred asta. Oamenii sunt obișnuiți să gândească în termeni de "Dă-te tu, ca să m-așez eu!". Este o conducere interimară, hai să zicem un fel de guvern de tehnocrați, venit să pregătească alegerile, când vor fi ele, în condiții de deplină legalitate”.

Când intră în discuție legalitatea, contestatarii lui Nicolae Manolescu au o listă lungă de semne de întrebare, legate de cum se cheltuiesc banii Uniunii.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Care bani ai Uniunii? Eu și cu Varujan, deci președinte și prim-vicepreședinte, am renunțat, de ani buni, dinainte de a începe criza, să luăm orice indemnizație de conducere, eu fac muncă voluntară!

REPORTER: Există hârtii, în sensul acesta?

N.M. : Păi cum să nu existe! Din moment ce nu iau niciun ban, sigur că există! Sunt directorul României Literare și nu iau niciun ban! Iau bani numai pe ce scriu, e drept de autor”.

Totuși, nu indemnizațiile conducerii sunt adevăratul măr al discordiei: sumele importante sunt în altă parte.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Unul dintre contestatarii noștri, poetul Florin Iaru, vrea să ne aducă Curtea de Conturi. S-o aducă! Dacă mă iau după el, el e convins că noi am cheltuit, la Uniune, cu lopata, banii lui personali. Ceea ce este o prostie. În primul rând că toate programele noastre le-am făcut din fonduri atrase. Toate, fără nicio singură excepție. (...) Banii care vin de la buget pentru reviste - singurii care pot fi controlați de Curtea de Conturi - vin pentru reviste și niciun leu n-a mers în altă parte. (...) Deci noi, la Uniune, trăim din ce-apucăm, ca să zic așa. Din ce mai avem și mai închiriem”.

FLORIN IARU, poet: „Mai e și cotizația, mai sunt sponsorizări, mai sunt festivaluri plătite de primării. N-ar trebui să vedem unde sunt banii ăștia, n-ar trebui să știe ultimul membru - uite, s-a cheltuit așa, așa, așa? Cui s-au dat ajutoare, cine a primit indemnizație de merit? Cine a primit pensie, cum am ajutat scriitorul bolnav, într-o anumită situație?”

PAUL CERNAT, critic literar: „Dincolo de acestă problemă morală, care ne privește pe fiecare dintre cei nemulțumiți în parte, mai există o suspiciune, rezonabilă, din păcate, până la proba contrarie, de ilegalitate sau ilegalități. Sunt foarte multe probleme în istoria acestei organizații, multe lucruri neclare, eu cred că această acțiune este și un prilej de a clarifica ceea ce este neclar în documentele Uniunii Scriitorilor și în stat, avem dreptul să știm unde s-au dus banii noștri, până la urmă, avem dreptul să știm care este evidența reală a membrilor Uniunii Scriitorilor, avem dreptul să știm de ce au fost primiți atâția membri, din păcate veleitari, în ultimii ani”.

Chiar dacă astăzi banii par principala problemă, războiul din Uniunea Scriitorilor a pornit, acum trei ani, de la un incident strict literar: Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu", acordat în anul 2013.

FLORIN IARU, poet: „Cineva s-a jucat cu un premiu național, Premiul național "Mihai Eminescu" (...) Niște poeți s-au enervat (...) că favoritul lor - de fapt, nu favoritul lor, cel mai bun autor - n-a luat premiu. Dar a luat premiu un membru al conducerii Uniunii Scriitorilor”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Cine crede că Chifu e un scriitor prost, eu îi arunc mănușa, s-o ridice. Eu spun că e un mare poet”.

FLORIN IARU, poet: „Am fi fost de acord să fie o greșeală a juriului. Dar când greșeala juriului se îndreaptă spre vârful Uniunii Scriitorilor, noi credem că ceva nu e-n regulă. (...) și de acolo a apărut o mișcare de contestare, de la mișcarea de contestare au apărut și întrebări firești, au apărut... am început să căutăm prin acte și am constatat că, de fapt, în momentul de față, sau până mai ieri, Uniunea Scriitorilor stătea în aer, n-avea un fundament legal”.

O conducere paralelă

De aceea, 28 de scriitori și critici literari au convocat o Adunare Generală Extraordinară, în cadrul căreia au ales o nouă conducere a organizației. Președinte, scriitorul Cristian Teodorescu, vicepreședinți - poetul Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „O adunare generală extraordinară a Uniunii nu poate fi convocată decât de președinte, consiliu sau comitet și 800 și ceva de membri, adică o treime din membrii în acel moment ai Uniunii”.

FLORIN IARU, poet: „În principiu, domnul Manolescu are dreptate. Doar că nu cunoaște legea. În primul rând, când spune că ar fi trebuit vreo 800 de membri, ar trebui să spună domnul Manolescu câți membri are Uniunea Scriitorilor, pentru ca o treime să ceară Adunare generală. Ei bine, trebuie s-o spun tuturor, Uniunea Scriitorilor nu știe câți membri are. Dar hai să stabilim c-ar trebui 800. Absolut adevărat. Numai că domnul Nicolae Manolescu și juriștii, pe care i-am plătit și noi, din banii noștri, ar fi trebuit să caute în lege. În lege spune așa: orice om are dreptul să adreseze conducerii o cerere care să se rezolve într-o adunare generală. Orice om dintr-o organizație. Noi am făcut acest lucru anul trecut, în februarie 2015, am cerut convocarea unei adunări generale. A trecut un an, în februarie anul acesta. Ce spune mai departe legea: dacă, timp de un an de zile, conducerea nu face această adunare generală, oricine este în măsură să o convoace! A!”

PAUL CERNAT, critic literar: „Nu mai avem altă speranță de reformare a Uniunii Scriitorilor, decât prin această variantă disperată, de urgență, aș zice”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Ei țin neapărat să găsească nod în papură, cum se spune”.

FLORIN IARU, poet: „Noi am stat cu doi avocați, cu un notar care a supravegheat totul, și toate aceste acte s-au depus la tribunal și așteptăm aprobarea de către tribunal. În clipa în care aprobarea este dată, noi mergem frumos la sediul Uniunii Scriitorilor, cerem ștampila, actele și cheia de la casa cu bani. Și, evident, a doua zi cerem și un audit financiar, pentru că trebuie să fie o descărcare de gestiune, ca să știe toată uniunea cum s-au cheltuit banii, unde s-au dus, câți s-au dus, care este situația reală”.

Un alt punct nevralgic îl constituie modificarea din anul 2013 a statutului Uniunii Scriitorilor, prin care criticul literar Nicolae Manolescu a putut candida pentru un alt treilea mandat de președinte.

PAUL CERNAT, critic literar: „Domnul Manolescu a convocat Consiliul Uniunii, fără Adunarea generală, fără consultarea membrilor Uniunii, și a modificat statutul, în vederea alegerii domniei sale pentru al treilela mandat și, de fapt, pentu un număr nelimitat de mandate”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Toată povestea a plecat de la dorința unuia dintre colegii noștri - foști, că, între timp, l-am dat afară -, Dan Mircea Cipariu, care a fost contracandidatul meu la președinție. El a fost în comisia care a amendat statutul, l-a prezentat Consiliului (statutul amendat), l-a votat, a candidat la Filiala de Poezie București pe acest statut, s-a ales președintele filialei și, când a pierdut alegerile prezidențiale (a avut o sută și ceva de voturi, eu am avut aproape 800), s-a supărat și a început să conteste statutul”.

În consecință, conducerea tradițională a decis să-i excludă din Uniune pe „revoluționari”, în încercarea de a restabili ordinea.

PAUL CERNAT, critic literar: „Se pare că puterea prelungită și absolută, în anumite circumstanțe, are efecte dintre cele mai întristătoare. Caut un eufemism”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Uniunea este supusă, de câtăva vreme, unor agresiuni constante, din partea câtorva membri. Tot soiul de afirmații mincinoase, bazate fie pe ignoranță, fie pe rea-voință, creează o anumită atmosferă”.

Dacă Nicolae Manolescu îi acuză pe inamici de calomnie, aceștia îi reproșează insulta.

PAUL CERNAT, critic literar: „Noi, ăștia care suntem "puciști", ne căutăm cuvintele. Încercăm să fim atenți la limbaj. Cei care ne acuză nu sunt atenți la limbaj, își permit să nu fie atenți la limbaj. Își permit să ne trateze cum le vine la gură. S-au folosit cuvinte insultătoare: porci, proști... Nu-i vom trata niciodată pe cei care ne acuză acum așa cum ne tratează ei pe noi”.

Duelul invectivelor nu este ceva nou: scriitorii și-au aruncat vorbe grele și înainte de 1990. Într-o ședință din 1968, la care au participat nume sonore ale literaturii, Nicolae Ceaușescu s-a arătat șocat de dialogul deloc elegant dintre marii autori. Eugen Barbu i-a adus numeroase acuze lui Zaharia Stancu, președintele de atunci al Uniunii. Exasperat de învinuiri, Stancu a răbufnit:

„Am 66 de ani şi doresc să nu mai conduc nimic: nici USR, nici Teatrul Naţional, nici "Gazeta Literară"! În mai puţin de trei ani mi-am pierdut vederea la ochiul drept, în curând nu voi mai vedea la doi paşi înainte. Nu vreau să mai fiu nimic!".

PAUL CERNAT, critic literar: „Zaharia Stancu a fost cel mai bun președinte al Uniunii Scriitorilor. Și asta o știe și actuala conducere. Se pot spune multe despre Zaharia Stancu omul, se pot spune multe despre compromisurile pe care le-a făcut, dar ceea ce a făcut în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor, după debarcarea sinistrului personaj care a fost Mihai Beniuc, în 1965, este fără precedent. Niciodată scriitorul român n-a avut un statut mai bun și chiar s-a vorbit despre scriitor ca despre un profitor, în perioada aia. (...) Zaharia Stancu s-a bătut pentru ei și compromisurile pe care le-a făcut atunci le-a făcut pentru breaslă.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Bătălii din astea au mai fost: cea mai importantă, în anii 70, când un grup de scriitori (....) atunci au vrut să facă o uniune a scriitorilor comuniști. Zicând că Ceaușescu va mușca. Ceea ce nu știau ei e că Ceaușescu, animal politic cum e, n-o să accepte niciodată această idee, pentru că asta însemna că, până acum, Uniunea Scriitorilor - din 65 până în 77 - n-a fost comunistă sau să existe două uniuni, ceea ce era absolut imposibil în regimul comunist, unde absolut totul se reducea la numărul 1”.

La ce se reduce totul, în anul 2016? La bani, la funcții, la vanitate? Orice acțiune din cadrul Uniunii ar trebui să vizeze binele membrilor ei.

PAUL CERNAT, critic literar: „Cred că avem de-a face cu un abuz de autoritate al domnului Manolescu”.

FLORIN IARU, poet: „Să schimbăm statutul, să punem în ordine Uniunea, să primim noi membri, să verificăm cum au fost primiți, ceea ce ține de viața unei organizații”.

NICOLAE MANOLESCU, președintele Uniunii Scriitorilor din România: „Am pensie, am indemnizație de la Academie, de-aici nu iau niciun ban, ce treabă am eu să stau aici? Dacă eu aveam un contracandidat serios, nu pe domnul Cipariu, mai candidam? 2018, vin alegerile. Trebuie să căutăm un candidat la președinția Uniunii, că nu putem s-o lăsăm pe mâna lui Cipariu sau a lui Florin Iaru! Nu mă luați de paranoic, dar dacă se întâmpla să câștige Cipariu, (...) Uniunea nu mai exista, în momentul de față!”