"Arma cea mai distrugătoare din toate timpurile", scoasă la licitaţie

Data actualizării: Data publicării:
telefon-adolf-hitler

Mai multe obiecte care au aparţinut lui Adolf Hitler, inclusiv un telefon de la care liderul nazist a transmis ordinele prin care a trimis la moarte milioane de oameni, estimat la un preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de dolari, va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc pe 17 februarie în statul american Maryland, informează Le Figaro, preluat de News.ro.

Hitler

 

Fotografii cu telefonul lui Adolf Hitler, cu numele acestuia gravat pe spate, sub o svastică şi o stemă nazistă, circulă deja pe internet. Casa de licitaţii americană Alexander Historical Auctions a plasat pe site-ul său acest obiect personal al liderului nazist, descoperit în buncărul său, la câteva zile după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în 1945. 

Licitaţia va avea loc 17 februarie în statul american Maryland.

Potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Alexander Historical Auctions, acel telefon ar putea fi vândut cu un preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de dolari. 

Telefonul beneficiază de o descriere specială pe site-ul acestei case de licitaţii. ”Este arma cea mai distrugătoare din toate timpurile, care a dus la moarte milioane de persoane în toată lumea, de care Hitler s-a folosit pentru a-şi transmite ordinele timp de doi ani”, se afirmă în textul care însoţeşte fotografia obiectului.

Telefonul lui Hitler, un model cu disc produs de compania Siemens, era iniţial negru, însă a fost vopsit ulterior în roşu. Aparatul este înzestrat cu un sistem ce permitea folosirea lui în timpul deplasării lui Hitler cu trenul sau cu automobilul. 

Obiectul este pus în vânzare de urmaşul direct al unui ofiţer britanic, Sir Ralph Rayner (1896-1977), din regimentul Ducele de Wellington, care l-a confiscat din buncărul liderului nazist din Berlin. 

Faptele de arme ale ofiţerului britanic din forţele Aliaţilor sunt relatate într-un text prezent pe site-ul organizatorilor licitaţiei.

Urmaşul lui speră că telefonul va ajunge într-un muzeu, nu într-o colecţie privată. ”Sper că acest obiect va reaminti oamenilor despre ororile războiului”, a declarat el pentru CNN.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri