Sari la conținut

BONTON|Universul dintr-o ceașcă. Reguli în ritualul ceaiului

„După mine, ceaiul este una dintre băuturile cele mai interesante. Întâi că este cea mai băută băutură în afară de apă, în al doilea rând, are un trecut istoric, de secole, și în al treilea rând, s-a implicat în cultură destul de mult: sub toate formele”, spune academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

În secolul vitezei şi al tehnologiei, românii învaţă, din nou, să savureze în tihnă o ceaşcă de ceai. Numărul ceainăriilor s-a dublat în ultimii ani şi mai ales tinerii au început să „guste" ceaiul. Un obicei vechi de secole şi născut în Asia a revenit la modă.

„Planta de ceai, Camellia Sinensis, a fost adusă din China de un preot budist, Za Zehn, care s-a dus acolo pentru practică şi a adus şi ceai, dar şi ceremonia în sine. În China între timp s-a pierdut această ceremonie, dar japonezii au păstrat-o”, explică Cristina Comănac, specialist în ritualul ceaiului japonez.

De la popoarele asiatice, planta a ajuns, încetul cu încetul, în Europa. În secolul al XVII-lea elitele europene consumau ceai după propriile ritualuri.

„La mijlocul secolului XIX, pe la 1840, contesa de Bradford (...) petrecându-şi o după-amiază în grădină, a cerut servitorilor să îi aducă ceai şi să pună lângă nişte prăjituri. Şi s-a gândit: Vai, ce mod minunat de a-mi petrece după-masa! Şi după aia a început să facă invitaţii”, povestește Simona Taudor, blogger de etichetă.

„Şi de atunci, ceaiul a devenit o băutură, la început a elitelor, cu un anumit simbolism, cu un anumit protocol, dar după aceea repede a devenit o băutură foarte răspândită în clasele populare şi mai ales în clasele muncitoreşti, şi mai ales la muncitorii foarte greu încercaţi din Anglia, de după Revoluţia industrială, care beau ceai în special ca un stimulant, ca un energizant, în care adăugau şi zahar, pentru a putea face faţă marilor exigenţe ale celor care îi exploatau”, precizează academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

Aşa a apărut „Ceaiul de la ora 5”, un obicei britanic care s-a răspândit în întreaga Europă. A ajuns şi în ţara noastră la începutul secolului trecut.

„Societatea victoriană a avut un efect foarte mare, nu uitaţi că şi rochia de mireasă tot de acolo vine, albă, a avut un impact foarte mare asupra societăţilor europene. Şi noi am copiat. Copiind ceea ce se întâmplă în Franţa, copiind ceea ce se întâmplă la Sankt Petersburg, am adoptat şi noi ritualul ceaiului. Şi se spunea: L-am invitat la ceai. Nu îi zicea Five o'clock, îi zicea ceai! A fost într-adevăr şi l-am apucat prin anii 28, 29, 30, eram obişnuit: te invita după-amiaza la ceai. Cum alteori te invita seara la dineu. Sau, mai rar, la prânz la dejun”, spune academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

„La ceaiul de la ora 5 se servea evident ceai, se serveau prăjiturele, chiar sandvișuri mici, amuse bouche, o gustare...”, arată Simona Taudor, blogger de etichetă.

„Totdeauna a fost aspectul acesta a serviciilor: şi cafeaua, şi ceaiul au lansat în domeniul ceramicii modele, porţelanuri, care erau modele artistice, făcute de marile case, nu? Marile case ale lui Maesen, Saxa, casele englezeşti, casele imperiale ruseşti... făceau porţelanuri speciale”, punctează academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

Ceaiul a fost de la început un bun prilej de socializare. Din acest motiv, servirea acestei băuturi a fost însoţită mereu de discuţii şi poveşti.

 „Se întâlneau și discutau despre literatură, artă, se mai și bârfea din când în când, depinde de cercuri... exact ce fac și englezii de fapt, nu e nicio diferență”, spune Simona Taudor, blogger de etichetă.

„Era ceea ce englezii numesc small-talk. Adică discuțiile acestea banale, obișnuite. În general. Dar nu uitați că erau ceaiuri la care se adunau elite intelectuale care discutau problemele lor științifice, culturale, problemele politice și financiare: toate se discutau în jurul ceaiului”, precizează academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

„Îmi amintesc de la bunică-mea povestiri despre ceaiuri dansante. Presupun că nu se întâlneau până târziu în noapte și acolo era, se făcea pețitul de obicei. Deci se pare că la noi se și dansa la ceai, nu știu ce părere au englezii despre chestia asta”, spune Simona Taudor.

În perioada comunistă, ritualul ceaiul s-a... diluat, iar invitaţiile se făceau rar şi mai ales duminica. În ultimii ani însă, obiceiul de altădată al bunicilor a revenit în atenţia celor tineri, care frecventează ceainării în număr tot mai mare. În plus, sunt interesaţi de tipurile de ceai şi de ritualurile exotice.

„Din câte ştiu, imediat după Revoluţie, cred că în anul 90 sau 91, s-a deschis prima ceainărie din Bucureşti, în cartierul Cotroceni. Iată, aşadar, că imediat după Revoluţie, cineva, un cunoscător sau un iubitor al ceaiului, a simţit nevoia să facă acest gest. (...) Pe măsură ce au trecut anii, desigur că au apărut din ce în ce mai multe ceainării”, spune Veronica Stancu, reprezentantul unei ceainării.

„Sunt foarte populare ceainăriile în ultima vreme, ne orientăm la fel de mult spre ceai ca şi spre cafea, a devenit chiar o cultură, ne interesează ce fel de ceai bem, de unde este adus, cât de mult îl lăsăm să infuzeze şi bineînţeles ne interesează şi bunele maniere: cum îl bem. Şi chestia asta contează foarte mult”, subliniază Simona Taudor, blogger de etichetă.

Chiar daca vremurile de altadată au trecut, eticheta servirii ceaiului a rămas la fel de importantă. Sunt câteva gesturi care ar trebui să fie evitate:

„Niciodată degetul mic nu se ridică atunci când ţinem ceaşca de ceai, de cafea sau orice fel de ceaşcă. Nu este deloc manierat. Niciodată nu lăsăm linguriţa în ceaşcă. Niciodată nu luăm cu mâna cuburile de zahăr. Întotdeauna amestecăm ceaiul fără să facem zgomot”, enumeră Simona Taudor câteva dintre regulile ritualului.

De asemenea, nu este politicos să suflăm în ceaşcă şi nici să înmuiem biscuiţi în ceai.

Niciodată nu scuturăm plicurile de ceai în mod ostentativ, poate riscăm să stropim pe cineva și atunci e chiar neplăcut.

Suntem departe de englezi, care consuma aproape 2 kilograme de ceai pe an de persoană: un român consumă, în medie, doar 70 de grame anual. Însă obiceiul fermecător al ceaiului de după-amiază ne atrage din ce în ce mai mult. Iar dacă ar fi să reținem o singură regulă legată de ritualul ceaiului, aceea ar fi: să îl bem întotdeauna cu bună dispoziție și într-o companie placută.