Deşi par identice, taxa pe calorii şi taxa pe alimente prea dulci sau prea sărate funcţionează în mod diferit. Diferită ar putea fi şi eficienţa lor.
În România se discuta în urmă cu ceva ani despre o taxă pe hamburgeri, care să impoziteze suplimentar mâncarea din restaurantele fast-food. Ca exemplu era dată o lege deja intrată în vigoare în Ungaria, care taxează cu 4 eurocenţi litrul de băuturi răcoritoare şi cu un euro şi jumătate kilogramul de chipsuri. Însă ceva este în neregulă cu acest gen de taxe. Toate produsele dintr-o anumită categorie sunt taxate identic, indiferent de numărul de calorii pe care îl au. Tocmai de aceea, cercetătorii de la institul american Research Triangle spun că mai eficientă ar fi o taxă pe fiecare calorie în parte.
Prin taxele pe cantitate, o sticlă de suc cu 100 de calorii este impozitată la fel ca o sticlă de suc cu 50 de calorii.
Prin taxarea caloriilor, cu cât un aliment îngraşă mai mult, cu atât va fi mai scump. Şi vice-versa. În felul acesta, spun cercetătorii americani, consumatorii ar fi îndemnaţi să caute alimentele slabe în calorii.
Taxele pe cantitate, deja existente în mai multe ţări, au un alt scop. Nu încearcă să îi convingă pe consumatori să îşi cumpere alimente mai sănătoase, ci încearcă să îi convingă să îşi cumpere sticle mai mici de băuturi carbogazoase şi pungi mai mici de chipsuri.
Studiul Research Triangle arată că o taxă pe calorii ar reduce cu 9,3% consumul de alimente nesănătoase, în vreme ce taxa pe cantitate reduce consumul cu doar 8,6%.
Nu este o diferenţă foarte mare, însă poate salva vieţi.
Însă ceea ce ignoră studiul, dar şi autorităţile care impun aceste taxe este faptul că unele produse slabe în calorii pot fi la fel de nesănătoase.
Unele alimente au calorii puţine pentru că zahărul din ele a fost înlocuit cu îndulcitori, care, deşi sunt consideraţi siguri în studiile comandate de giganţii alimentari, pot fi periculoşi dacă sunt consumaţi în cantităţi mari.
