Sari la conținut

CA-N FILME. Cum au ajuns minionii un fenomen

Au câştigat aproape 1,5 miliarde de dolari la box-office cu cele două filme „Despicable Me”, unde aveau roluri secundare. Așa că minionii au fost promovați și au devenit personajele principale în filmul de animație al verii.

Blogger-ul Flavius Policală, criticul de film Emanuel Lăzărescu, Claudiu Teohari, stand-up comedian, au explicat la „Ca-n filme” cine sunt minionii și cum s-a răspândit acest fenomen.

„Sunt ca nişte copii, dar mai simpatici. Aceştia sunt minionii”, spune Sandra Bullock, cea care o interpretează pe Scarlet Overkill, personajul malefic al producției.

„Sunt de o năstruşnicie gingaşă, aşa. Ceva cu totul special”, crede bloggerul Flavius Policală.

„Mic, drăgălaş, galben, cu ochelari, ca mine, şi înnebunit după banane. Ăsta ar fi portretul-robot”, e de părere criticul de film Emanuel Lăzărescu.

„Ar trebui să facă ceva şi mereu sunt distraşi de un alt lucru. Dar de obicei sunt distraşi de ceva plăcut, amuzant sau de posteriorul cuiva. Sau o banană...”, povestește Jon Hamm, cel care îl interpretează pe soțul lui Scarlet Overkill, Herb.

„Un minion este un teribil servitor al unui mare maestru întunecat, care-l susţine în misiunea lui de a cuceri lumea sau de a face lucruri îngrozitoare în lume”, spune Flavius Policală.

„Un mutant, cred că ar fi putut spus, că nu seamănă cu nimic. Seamănă cu un deget. E un personaj foarte simpatic”, crede Emanuel Lăzărescu.

„Este foarte mic şi foarte activ, este foarte agitat şi este foarte determinat să facă lucrurile aşa cum trebuie, dar nu-i ies niciodată”, spune Flavius Policală.

Au apărut pe tricouri sau căni, au devenit jucării de pluş. Au un loc special amenajat în parcurile de distracţii Universal, iar un joc cu minionii a fost descărcat de 500 de milioane de ori. Să vinzi imaginea creaturilor galbene a devenit o afacere de milioane.

„Cineva i-a gândit să fie marketabili”, spune Claudiu Teohari.

„Dacă te uiţi la merchandising, este incredibil. Nu e nimic să nu aibă minioni pe ei. Pe orice poţi să pui un minion: căni, tricouri, orice. pe orice orice”, detaliază el.

„Un şerveţel de nas cu minioni pe el. Hai să ne suflăm nasul în minioni”, adaugă Flavius Policală.

„E greu de spus aici dacă filmul a influenţat vânzarea de minioni de toate felurile sau invers într-un fel. Au făcut două-trei jucărele şi apoi şi-au dat seama că impactul poate să fie major”, explică Emanuel Lăzărescu.

„S-au făcut parteneriate cu mai tot de la firme de catering la firme producătoare de cărţi, abţibilduri, action figures. Apare merchandisingul ăsta care susţine foamea de minioni”, detaliază Flavius Policală.

Pentru că minionii apar peste tot zilele acestea, în curând ar putea deveni obositori pentru public.

„Mă aştept ca la orice lucru care împânzeşte piaţa mult prea mult, să se stingă şi povestea minionilor uşor-uşor”, crede blogger-ul.

„Se poate vorbi despre supraexpunere şi de fapt există un risc major. Atunci când ai un personaj colectiv cum sunt minionii (...) un personaj de contur, când îl iei şi vrei să-l aprofundezi, eşti obligat să adaugi mai multă substanţă narativă”, este de părere Flavius Policală.

„În filmul ăsta au început să apară foarte multe glume cu tentă sexuală. Îi vedem în tanga, în jacuzzi, cu două extinctoare galbene...”, crede el.

De unde vine farmecul acestor personaje atât de simple?

„Cred că există ceva atât de pur la experienţa minionilor. Sunt agenţi ai haosului, dar fascinaţi de tot din lumea lor. Sunt plini de spirit de observaţie, chiar dacă în detrimentul lor câteodată”, spune Jon Hamm.

„E o lecţie bună. Îşi permit să râdă, să experimenteze şi să se bucure de tot. Cred că asta rezonează, cumva subconştient, cu oamenii”, este de părere actorul.

„Cred că de fapt una dintre metodele pe care le-au folosit atunci când au făcut minionii a fost de a alege linii grafice, o tehnică foarte simplă, o artă grafică foarte simplă, dar foarte expresivă”, spune Flavius Policală.

„Sunt înşelător de simpli. În realitate, există o dimensiune ceva mai adâncă a minionilor. Dacă stai să te gândeşti ce-i face să fie atât de comici, observi că există o serie de detalii subtile în spate care îi fac să fie ceea ce sunt. Şi anume un eveniment de media. În momentul de faţă”, crede blogger-ul.

„Culmea, că nu a prins doar la puştime, a prins şi la cei mai mari. Am prieteni care sunt înnebuniţi după minioni. Când a apărut trailerul au fost toţi f exaltaţi. A prins, dar la toate vârstele”, spune Emanuel Lăzărescu.

„Te foloseşti de asta pentru a ridiculiza nişte trăsături de caracter profund umane, de la egoul lor infatuat care-i aşază în situaţii”, consideră Flavius Policală.

Minionii nu vorbesc într-o limbă anume. Ei se exprimă printr-un amestec de cuvinte din diverse ţări şi câteva mormăituri care nu pot fi înţelese. Vocea lor este asigurată de aceeaşi persoană: Pierre Coffin, co-regizor la cele două „Despicable Me” şi „The Minions”.

„Îmi place foarte mult limbajul ăla pe care îl l-au inventat pt ei. Pentru mine ăla e tot farmecul”, recunoaște Claudiu Teohari.

„Dacă vorbeau gibberish, gibberish (limbaj neinteligibil – n.r.) sau într-o limbă anume, nu erau aşa haioşi. Dar având în vedere combinaţia aia de franceză cu italiană cu spaniolă, multe europene, care probabil la americani sună extrem de exotic, dar la noi sună familiar cu parla tu, parla tu, banana”, adaugă el.

„Am început să folosesc cuvinte diferite din ţări diferite, mai mult decât până acum. Apoi am justificat acest lucru, pentru că minionii veneau de peste tot şi au lucrat pentru tot felul de răufăcători, pe tot pământul”, a explicat Pierre Coffin.

„Ar avea sens să aibă un limbaj cu cuvinte din mai multe limbi străine”, adaugă co-regizorul.

Deşi par a fi o serie de clone galbene, animatorii şi scenariştii au reuşit să creeze câţiva minioni cu... personalitate. Însă acestea nu sunt mereu memorabile.

„M-am gândit: cum naiba o să facă personaje din nişte pastiluţe galbene? Care arată toatre la fel? Atunci când e o turmă de minioni care fac tâmpenii prin Despicable Me, te amuză, îţi plac, na. Acum în filmul ăsta trebuie să investeşti puţin în personaje şi nu ştiu. La faza asta nu mi sa părut că au reuşit foarte bine”, spune Claudiu Teohari.

„Avem pe cei trei, nu? Kevin, Stuart şi Bob”, spune Emanuel Lăzărescu.

„N-aş putea să spun acum care e Kevin, care e Stuart care e Bob. Am înţeles că era unul mai cu iniţiativă, unul mai tolomac...”, spune Claudiu Teohari.

„Fiecare are practic personalitatea lui, chiar dacă sunt foarte asemănători. La design şi la voci și așa mai departe. (...) Atunci când am auzit de proiectul ăsta mi s-a părut că e prea mult. Întind prea mult coarda. Adică sunt simpatici în doze mici. În doze mari, de o oră jumate, nu ştiu dacă va mai funcţiona”, consideră Emanuel Lăzărescu.

„Unu e puţin mai mititel, altul e mai înalt, unul are ochelari cu două lentile, altul cu unul. Au încercat să-i delimiteze puţin, să nu fie toţi asemănători, practic nu avem o clonă care se repetă la infinit. Chiar dacă sunt milioane de minioni, fiecare are o personalitate a lor”, conchide criticul de film.

La a treia prezenţă în cinematografe, minionii sunt pe val. Și sunt deciși să rămână acolo cât mai mult timp.