Ce este mai eficient: să plăteşti chirie lunară sau rată la bancă?

Data publicării:
Apartamente Bucuresti blocuri Bucuresti GettyImages august 2015

Pentru calculul nostru luăm în considerare un apartament cu două camere pentru care, în medie, chiria costă aproximativ 300 de euro lunar. La cursul de astăzi, asta înseamnă cam 1.345 de lei pe lună. Dacă alegem să locuim cu chirie toată viaţă, fără să devenim proprietari, asta înseamnă că, după 30 de ani, adică după 360 de luni, plătim aproximativ 484.200 lei.

Dacă v-aţi întrebat însă care sunt costurile unui credit prin programul Prima Casă, luat tot pe 30 de ani, am făcut un calcul cu ajutorul unui calculator online. Am ales tot un apartament cu două camere, la un preţ mediu de 49 de mii de euro. În lei, ar însemna 219.693 lei. Cu ajutorul calculatorul despre care vă vorbeam mai devreme, la dobânzile actuale şi în condiţiile în vigoare, rata lunară ajunge undeva la 885 lei.

Din start avem un avantaj asupra chiriei de 445 de lei, bani din care ne putem achita cheltuielile lunare cu întreţinerea şi utilităţile. Mergem însă mai departe cu calculul nostru şi observăm că, după 30 de ani, costul total al creditului se ridică la 339.305 lei.

Tragem linie şi calculăm: dacă facem un credit, după 360 de luni, rămânem cu o locuinţă şi cu 144.895 lei, adică ne rămân şi 32 de mii de euro. Scoate de aici avansul de 5% şi cheltuielile notariale şi obţinem un avantaj final de aproximativ 28.000 de euro. Vă reamintim, calculele noastre sunt estimative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri