Sari la conținut

Ce trebuie să ştim înainte să călătorim în vacanţă cu animalul de companie

Când decideţi ce ţară vreţi să vizitaţi şi mai ales unde vă veţi caza, interesaţi-vă dacă primesc şi animale. Aşa cum dumneavoastră aveţi nevoie de paşaport, şi tovarăşul de călătorie necuvântător trebuie să aibă unul.

Documentul este eliberat de medicul veterinar care îl va completa cu datele de contact ale stăpânului, numărul micropocipului, vaccinurile şi deparazitările la zi.

În cazul animalelor cărora nu le priesc deplasările, puteţi să cereţi de la veterinar şi ceva care să îl liniştească pe drum.

Următorul pas: biletul. Când vă faceţi rezervarea, cereţi informaţii cu privire la condiţiile de călătorie cu un animal. Dacă zburaţi cu avionul, puteţi să îl ţineţi lângă dumneavoastră dacă prietenul necuvântător este unul de talie mică, în cuşcă şi îi plătiţi şi lui bilet.

În caz contrat, animalele vor zbura la cală. Dacă mergeţi cu trenul, în vagoanele de călători vor fi primiţi doar câini cu botniţă, în lesă şi doar la clasa a 2-a, pe podea, dacă ceilalţi călători vor fi de acord. În caz contrar, se poate interzice călătoria. Este de asemenea, interzis să călătoriţi cu câini de luptă şi atac.