Sari la conținut

Cinematografia se mută pe internet

Totuşi, Amazon şi Netflix au nevoie în continuare de conţinutul marilor studiouri de la Hollywood, însă încearcă să le urce pe internet mai rapid.

În ultimii ani site-urile de streaming s-au apropiat foarte mult ca organizare de marile studiouri cinematografice. Ba chiar au început să aibă o prezenţă solidă la Hollywood. Netflix a închiriat acolo un fost studio Warner Brothers modernizat de un dezvoltator imobiliar.

Victor Coleman, director general Pacific Properties: „Netflix va avea sediul central în Los Angeles şi va produce conţinut în studiourile noastre. Tot conţinutul pe care îl va produce va fi peste drum de spaţiul de birouri”.

Tot la Hollywood, Amazon filmează o parte dintre producţiile proprii. În acelaşi timp, site-urile de streaming încearcă să difuzeze direct pe internet filme care nu au ajuns în cinematografe. Şi nu sunt producţii de calitate îndoielnică, ci filme premiate la festivaluri pentru care site-urile de streaming sunt dispuse să ofere mai mulţi bani decât distribuitorii cinematografici convenţionali.

Însă schimbările din industria filmului sunt abia la început. De curând, antreprenorul Sean Parker, care a jucat un rol important în dezvoltarea reţelei de socializare Facebook, a pus bazele site-ului Screening Room, care ar putea permite vizionarea filmelor de acasă încă din ziua în care au premiera în cinematografe. Deşi site-ul nu difuzează deocamdată niciun film, a reuşit să atragă susţinerea unor regizori influenţi de la Hollywood, precum Steven Spielberg, Peter Jackson, şi J.J. Abrams care s-ar număra şi printre acţionari. Însă, alţi regizori, precum James Cameron şi Christopher Nolan se opun unei astfel de afaceri care ar putea falimenta cinematografele.

În această dezbatere, marile studiouri sunt prinse la mijloc. Nu îşi permit să lovească în sălile de cinema, care aduc în acest moment mai mulţi bani decât site-urile de streaming. Dar, în acelaşi timp, cum televizoarele mari sunt tot mai ieftine, spectatorii îşi doresc să aibă posibilitatea de a vedea un film acasă în ziua premierei, fără să mai trebuiască să se deplaseze la cinematograf.

Cei care susţin ideea streamingului de filme noi pe internet spun că impactul negativ asupra cinematografelor nu va fi chiar atât de mare. Pentru că cei care vor să vadă un film într-o sală mare vor cumpăra în continuare bilete, în vreme ce site-urile vor atrage bani de la oamenii care oricum nu se duceau la cinema.