Sari la conținut

Comoara ascunsă a Cantacuzinilor

Construcţia palatului a început în 1901 şi a fost nevoie de zece ani până când bijuteria arhitecturală să capete forma finală. Castelul Cantacuzino se află la poalele Muntelui Zamora, iar de la ferestrele sale se vede toată Valea Prahovei. A fost gândit ca reşedinţă de vară a politicianului Gheorghe Grigore Cantacuzino.

„Castelul este construit de arhitectul Grigore Cerchez, celebrul arhitect, care reintroduce odată cu construcţia acestui castel stilul neoromânesc cu elemente brâncoveneşti”, a spus Florina Crengăniş, ghid turistic. 

Foarte valoroasă este și galeria cu picturi care-i înfățișează pe 12 dintre cei mai importanţi membri ai ramurii muntene a Cantacuzinilor. Toate sunt realizate pe piele de Cordoba de un maestru vienez. În trei dintre încăperi domnesc şeminee masive din piatră de Albeşti, bogat împodobite. În fapt, e tot ce a mai rămas dintr-un castel cum puţine sunt. Acum însă, palatul a prins din nou viaţă şi este marcat pe harta obiectivelor turistice.

Am început cu Stelele Teatrului Balşoi, au fost şi luna trecută, vom mai avea şi luna aceasta, în combinaţie cu artişti români foarte bine cotaţi şi cunoscuţi. Suntem foarte apreciaţi de străini tocmai pentru că s-a păstrat totul aşa cum era pe vremuri”, a spus Ramona Florea, manager de evenimente

Şi pentru ca atmosfera de altădată să fie întregită, palatul găzduieşte un restaurant de excepţie, cu rețete tradiționale una și una. 

O vizită la castelul Cantacuzino din Bușteni costă 23 de lei, iar anul acesta au fost peste 60 de mii de turişti. Zona este o destinaţie perfectă în orice sezon: pe Valea Prahovei puteţi vizita Casa Memorială Cezar Petrescu, Muzeul Cinegetic din Posada sau celebrele castele Peleş şi Pelişor.

Pe aceeași temă