Sari la conținut

Detectivii patrupezi, spaima infractorilor: Câinii de vânătoare de la Direcţia Generală a Vămilor au adus 1 milion de euro la buget în 2013

La prima vedere sunt simpli câini de vânătoare din rasa Labrador sau Beagle. Sunt jucăuşi şi blânzi şi orice iubitor de animale ar vrea să îi aibă acasă. Nu s-ar zice că sunt de fapt spaima infractorilor care transportă droguri sau ţigări de contrabandă. Câinii de la Direcţia Generală a Vămilor păzesc graniţele ţării şi au rezultate spectaculoase în munca lor.

Blacky, Dinner sau Tora sunt spaima contrabandiştilor de ţigări şi a traficanţilor de droguri. Consumă puţin, dar aduc bani grei la buget păzind graniţele României. „În 2013, Administraţa Naţională a Vămilor a cheltuit aproximativ 120.000 de euro pentru întreţinerea tuturor câinilor. În urma controalelor efectuate de echipele canine, vă pot spune că am depăşit suma de 1 milion de euro” din confiscări, a declarat Alexandru Ioniţă, inspector coordonator al echipelor canine din cadrul DGV.


Sunt câini de vânătoare cu abilităţi în căutare, iar dresajul este o plăcere, pentru că nu este unul disciplinar - totul se face în joacă.

Câinele de detecţie trebuie să fie un câine jucăuş. Trebuie să reacţioneze când simte mirosul şi să aibă puterea de a lua iniţiativa, de a se duce după acel miros, să arate stăpânului că într-un anume loc, anume bagaj sau maşină, sau orice alt mijloc care urmează a fi controlat, există ceva”, explică Alexandru Ioniţă.

Scopul câinelui este să găsească obiectul ascuns şi să i-l aducă stăpânului.

Într-una din misiuni, Blacky a reacţionat la bagajul unui călător, iar în urma controlului, au fost găsiţi - pe lângă două cartuşe de ţigări – 120.000 de euro nedeclaraţi.

Statul asigură asistenţa veterinară pe toată durata vieţii câinilor. „Putem spune că aceşti câini care sunt în proprietatea statului, de fapt, sufleteşte, sunt ai noştri, ai celor care lucrăm cu ei”, conchide inspectorul.