Sari la conținut

Ed Sheeran, dat în judecată pentru 20 de milioane de dolari, într-un proces în care este acuzat de plagiat

 

FOTO: Gulliver/Getty Images

Ed Sheeran, în vârstă de 25 de ani, a lansat numeroase cântece de succes, precum „Lego House”, „The A Team”, „Sing”, „Give Me Love”, a compus single-uri pentru mai mulţi artişti - Taylor Swift şi One Direction -, iar piesa lui intitulată ”Thinking Out Loud” s-a clasat de curând pe primul loc în topul preferinţelor exprimate de mii de tineri căsătoriţi din lumea întreagă, potrivit News.ro.

Tânărul artist britanic a fost acuzat de plagiat de doi autori-compozitori care au spus că single-ul „Photograph”, lansat în 2015, al cărui videoclip a generat peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube, reprezintă „o copie palidă” a cântecului lor „Amazing”, compus în 2009 şi interpretat de câştigătorul ediţiei britanice a emisiunii „X Factor” din 2010, Matt Cardle. 

Johnny McDaid, membru al trupei Snow Patrol, care a compus cântecul „Photograph” în colaborare cu Ed Sheeran, a fost şi el dat în judecată.

Potrivit acuzatorilor, cele două cântece ar avea 39 de note în comun, acelaşi ritm şi aceeaşi măsură muzicală. Din acest motiv, Martin Harrington şi Tom Leonard au cerut daune de 20 de milioane de dolari.

„Clienţii mei sunt autori-compozitori profesionişti”, a declarat avocatul acestora, Richard Busch, pentru NBC News. „Munca lor este viaţa lor, iar eu sunt onorat că au avut încredere să apeleze la serviciile mele în acest proces foarte important”, a adăugat el.

Cazul reaminteşte de acela care i-a opus familiei cântăreţului Marvin Gaye pe cântăreţii Robin Thicke şi Pharell Williams, acuzaţi că au plagiat hitul „Got to Give It Up” din 1977 în single-ul de succes mondial „Blurred Lines” din 2013.

Robin Thicke şi Pharell Williams au pierdut acel proces, iar familia artistului, apărată de acelaşi Richard Busch, a primit daune de 5,3 milioane de dolari.

Ed Sheeran a lansat 2 albume de studio, 14 EP-uri şi 24 de single-uri solo şi 11 în colaborare cu alţi artişti şi 20 de videoclipuri muzicale. Single-urile sale au fost descărcate de aproape 17 milioane de ori pe internet în Statele Unite.