Sari la conținut

Florenţa, inima Renaşterii italiene. Oraşul din Toscana este vizitat anual de sute de mii de turişti

Perioada de aur a Florenţei a fost în secolul al XV-lea, când a devenit unul dintre cele mai mari oraşe din Europa, în special datorită comerţului. Succesul economic i-a asigurat Florenţei şi dezvoltarea culturală şi artistică. În acea perioadă, oraşul era controlat de faimoasa familie De Medici.

Florenţa este faimoasă pentru muzeele şi bisericile sale decorate de marii artişti. Cea mai cunoscută clădire din Florenţa este catedrala Santa Maria del Fiore, cunoscută sub numele de Domul din Florenţa. Construcţia sa a durat nu mai puţin de 600 de ani şi este cel mai mare dom din ciment şi cărămidă din lume.

Centrul oraşului este înconjurat de zidurile construite în secolul al XIV-lea, pentru protecţia oraşului. Unul dintre cele mai faimoase poduri din lume, cel care traversează râul Arno, este Ponte Vecchio - sau vechiul pod - unde se află zeci de magazine. De asemenea, pe pod se află şi un pasaj care face legătura între galeria Uffizi şi reşedinţa familiei Medici. Galeria Ufizzi, situată în Piazza della Signoria, este unul dintre cele mai importante locuri din Florenţa. De aici, în anul 1301, celebrul poet Dante Aligheri a fost trimis în exil. În 1504, aici a fost adusă şi statuia David a lui Michelangelo, care acum este înlocuită de o copie.

În Florenţa se ajunge uşor din Bucureşti, cu avionul. Puteţi zbura până la aeroportul din Pisa, iar de aici până la Florenţa ajungeţi imediat cu autobuzul. Un zbor dus-întors costă în jur de 150 de euro.

Vă puteţi caza într-unul dintre cele câteva zeci de hoteluri din inima Toscanei. Preţurile pentru o cameră de hotel de două stele pleacă de la aproximativ 50 de euro, iar la cele de patru şi cinci stele depăşesc 100 de euro.