GALERIE FOTO ȘI VIDEO. Două zile până la unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului. Cine sunt „Maroon 5”

Data publicării:
GettyImages-464167632

Foto: Gulliver/Getty Images

Pentru buna desfășurare a concertului, traficul rutier va fi restricționat duminică, în zona Pieței Constituției.Astfel, în perioada 30 mai, ora 8,00 — 4 iunie, ora 12,00, se va restricționa traficul rutier pe bulevardul Libertății, între breteaua Ministerul Finanțelor Publice și breteaua Ministerul Public, pe bulevardul Unirii circulându-se normal în ambele sensuri.

În perioada 4 iunie, ora 12,00 — 6 iunie, ora 14,00, se va închide circulația rutieră pe bulevardul Unirii, ambele sensuri, între bulevardul I. C. Brătianu și Piața Libertății și pe bulevardul Libertății, între Calea 13 Septembrie și bulevardul Națiunile Unite.

Albumul "V", care va fi promovat în concertul de la București, a fost lansat în august 2014. A debutat pe prima poziție în topul american Billboard 200, fiind premiat cu platină în 2015 pentru vânzări ce au depășit un milion de copii doar în Statele Unite.

Cel de-al 5-lea album din cariera formației a fost înregistrat în Los Angeles și produs de Max Martin, Benny Blanco, Ryan Tedder de la OneRepublic, Shellback și Sam Martin.

De pe album au fost extrase single-urile "Maps", "Animals", "Sugar", "This Summer's Gonna Hurt" și "Feelings".

Intitulată inițial Kara's Flowers, trupa Maroon 5 a devenit cunoscută odată cu lansarea albumului de debut ”Songs About Jane”. Lansat în 2002, discul s-a vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare, formația fiind apreciată pentru sound-ul ce îmbina într-un mod creativ muzica pop cu rock alternativ, soul și funk. Pe acest album se regăsesc hiturile "This Love", "Harder to Breathe", "She Will Be Loved".

Au urmat albumele ”It Won't Be Soon Before Long” (2007), ”Hands All Over” (2010), ”Overexposed” (2012) și  ”V” (2014), sound-ul formației evoluând treptat dinspre pop rock și rock alternativ către un pop mai pronunțat.

Maroon 5 este formată din Adam Levine (voce, chitară), James Valentine (voce, chitară), PJ Morton (clape), Mickey Madden (bas) şi Matt Flynn (tobe).

Din palmaresul formaţiei fac parte patru premii Billboard, trei premii Grammy şi un MTV Video Music Award.

GettyImages-161398576
GettyImages-161398576

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri