Sari la conținut

Imagini din filmul „De ce eu?”, în noul videoclip al trupei Luna Amară

„Cred că e un moment extrem de important, fără exagerare, în istoria filmului politic românesc și a societății civile post-decembriste, un moment în care muzica cu mesaj politic și filmul politic se întâlnesc. Cristian Panait este un personaj tragic, pierdut în hățișurile corupției și minciunii politice despre care cântăm de 15 ani încoace”, spune Mihnea Blidariu, solistul formației Luna Amară.

„Sperăm că acest film, această melodie și acest videoclip îi vor face pe oameni să acționeze mai ferm atunci când vine vorba de corupția autorităților și a politicienilor, pentru că, după cum am putut vedea și în cazul procurorului Panait, un sistem social și politic putred și corupt e un pericol, inclusiv pentru viața fiecăruia dintre noi”, adaugă muzicianul și activistul clujean.

Una dintre cele mai apreciate trupe românești de rock alternativ, Luna Amară (fondată în septembrie 2000, la Cluj) este recunoscută pentru piesele cu mesaj politic puternic și implicarea sa în diverse cauze, inclusiv în campania „Salvaţi Roşia Montană”. Luna Amară este compusă din Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă), Nick Făgădar (voce, chitară), Sorin Moraru (chitară bas), Răzvan Ristea (tobe) și Şerban Onţanu-Crăciun (chitară).

Un alt videoclip conceput în jurul filmului „De ce eu?” este cel al piesei „Political Animals”, de pe albumul de debut al formației Grimus, piesă inclusă de asemenea pe coloana sonoră a peliculei:

„De ce eu?” a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și va rula din 27 februarie, în prima săptămână, în peste 60 de săli de cinema. Proiecții de gală, în prezența echipei, vor fi organizate la București, Oradea (24 februarie, Filarmonica de Stat și Cinema Palace), Cluj-Napoca (25 februarie, Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (27 februarie, Palatul Culturii), Sibiu (28 februarie, Cinema Arta), Iași (1 martie, Casa de Cultură a Studenților), Brașov (2 martie, Sala Patria), Timișoara (3 martie, Filarmonica Banatul), Brăila (5 martie, Casa de Cultură a Tineretului), Constanța (6 martie, Cityplex), Alba Iulia.

Thriller-ul politic a atras atenția presei internaționale la Festivalul de la Berlin, unde a rulat cu casa închisă. Scenariul scris de Loredana Novak și Tudor Giurgiu este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. Protagonist este Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema. Distribuția este completată de Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.

 

Trailerul oficial al filmului „De ce eu?”