În Delta Dunării apare un nou concept de vacanță: pescaturismul

Data publicării:
pescari delta dunare

Vacanţa turiştilor pescari va începe din Tulcea, unde vor fi îmbarcaţi în şalupe rapide cu destinaţia Mila 23. Acolo vor fi întâmpinaţi de săteni, care îi vor plimba cu lotcile pe canalele Deltei. Împreună vor scoate peştele din plasele pescăreşti montate dimineaţa de oamenii locului.

O incursiune de trei ore și jumătate va costa 150 de lei și include o plimbare cu barca, demonstrație de pescuit și o vizită la un adăpost pescăresc unde turiștii vor fi întâmpinați cu muzica și borș de pește tradițional.

După cele câteva ore petrecute în refugiul din inima Deltei, turiștii vor înnopta în colibele pescarilor sau în pensiuni. În curând vor fi ridicate alte două construcții pentru cazarea vizitatorilor, în comuna Mila 23. Proiectul realizat de fundația fostului campion olimpic Ivan Patzaichin a costat 30.000 de euro.

Ivan Patzaichin spune că proiectul „se adresează doar pescarilor, nu vine un operator, închiriază zece bărci și face pescaturism”.

„Iubesc Delta! Cu siguranţă merită finanţată şi ar fi păcat să nu îi sprijinim pe oamenii de aici, să rămână aici şi să-şi salveze tradiţiile”, a declarat Tanja Cupac, manager de proiect și co-finanțator.

Preşedintele ANT, Mirela Matichescu, este de părere că „orice inițiativă privată care duce la creșterea circulației turistice și care face bine brandului de țară este extrem de importantă.”

Anual, 200.000 de oameni din toate colțurile lumii ajung în Delta Dunării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri