Investiții de milioane de euro, la mâna vremii. De ce nu vin turiștii pe pârtiile din Vârtop

Data publicării:
partii vartop

Cele două pârtii din Vârtop, judeţul Bihor, au fost date în folosinţă în 2011 după ce Ministerul Turismului a investit cinci milioane de euro. Doar că de atunci s-a schiat foarte puţin deoarece extrem de rar a fost zăpadă suficientă.

Nu avem zăpadă artificială. Din păcate în satul vacanţă Vârtop nu este apă, nu avem un lac de acumulare, iar pentru aceasta nu am putut să punem tunuri de zăpadă”, spune Costel Sîrghie, primarul oraşului Nucet.

La asta nu s-a gândit Ministerul Turismului atunci când a făcut proiectul, iar acum ar mai fi nevoie de încă 10 milioane de euro ca să existe zăpadă artificială şi pe pârtiile din Vârtop. Primăria nu are aceşti bani, iar singura şansă este să îi ia din fonduri europene.

„Sus în platou să facem un lac de acumulare de 38.000 de metri cubi de apă şi să dotăm ambele pîrtii cu tunuri de zăpadă”, spune Costel Sîrghie, primarul oraşului Nucet.

Până atunci, turiştii care ajung în zonă pleacă dezamăgiţi.

La mai puţin de 500 de metri, pe o pârtie privată din judeţul Alba, situaţia este cu totul alta deoarce acolo există tunuri de zăpadă și se schiază excelent, spun turiștii.

În schimb, pârtiile din Vîrtop stau la mila vremii, iar propietarii de pensiuni speră ca în următoarea perioadă să ningă abundent astfel încât pârtiile să poată fi date în folosinţă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri