Jumătate de zi de liberă pentru "Game of Thrones"

Data publicării:
game

Foto: Facebook

Noul regulament al companiei prevede că angajații pot să nu vină la birou în dimineața de 25 aprilie, a doua zi după lansarea sezonului al șaselea al seriei. Firma, care activează în domeniul marketingului digital, a făcut acest anunț Facebook.

Inițiativa firmei i-a încântat pe toți salariații, chiar și pe cei care nu sunt fani ai acestei serii, fiindcă jumătatea de zi de liberă poate fi luată a doua zi după difuzarea primului episod din alt serial, de exemplu "TheWalking Dead", scrie Agerpres.

Această nouă regulă va intra în vigoare la fiecare nou sezon din "Game of Thrones". Salariații vor putea conta, prin urmare, pe ale două jumătăți de zile de concediu, ținând seama că au fost anunțate alte două sezoane ale serialului. După aceea, nu se știe. Creatorul seriei a anunțat, în urmă cu câteva zile, că, după sezonul al șaselea, s-ar mai filma doar 13 episoade, împărțite în două sezoane, încheie 20minutes.ch.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri